7.3 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Crustaceele simt durerea chiar şi când sunt fierte

 

Cercetătorii irlandezi consideră că totuşi crustaceele simt durerea în numeroase forme, inclusiv când sunt aruncate în apă fiartă.

Studiul a fost realizat de Universitatea Queen din Belfast pe crustaceele decapode care îşi protejează corpul într-o cochilie. Când au fost supuse unor şocuri electrice la nivelul abdomenului, unele şi-au părăsit cochilia. Testate cu şocuri mai puţin intense, unele au intrat în cochilie. Însă, când li s-a oferit alta nouă, acestea din urmă au preferat să o schimbe, spre deosebire de cele care nu au primit şocuri. Revista Animal Behaviour precizează că aceste crustacee îşi amintesc de durerea resimţită şi încearcă să scape de ea.

Rezultatele acestui studiu ar putea fi de interes în domeniul industriei agroalimentare, unde numeroşi bucătari fierb de vii crabii, langustele sau homarii, considerând că aceştia sunt insensibili la durere. Profesorul Bob Elwood, unul dintre responsabilii studiului, a declarat: „În prezent, această mare problemă este ignorată. A fost propusă o lege privind protecţia crustaceelor, dar se aplică mai degrabă în cadrul cercetării ştiinţifice. Cred că ar trebui să avem grijă de crustacee aşa cum avem şi de celelalte animale“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS