9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Lucrătorii din agricultură, mai expuşi riscului
de a se îmbolnăvi de leucemie

Femeile care lucrează în agricultură se confruntă cu cel mai mare risc de a se îmbolnăvi de leucemie, susţin cercetătorii americani. Pentru a se ajunge la o concluzie, oamenii de ştiinţă au început să colecteze informaţii intervievând 225 de pacienţi la oncologie, cu vârste cuprinse între 25 şi 75 de ani, şi 471 de persoane alese la întâmplare dintre locuitorii unui oraş. În urma procesării datelor, cercetătorii au observat că riscul cel mai mare de îmbolnăvire de leucemie s-a înregistrat în rândul grădinarilor şi agricultorilor, de patru ori mai mare decât în cazul restului populaţiei. Conducătorul experimentului, doctorul Dave McLean, a declarat că, probabil, riscul atât de ridicat de îmbolnăvire a fermierilor şi a agricultorilor este cauzat de faptul că activitatea acestor oameni implică utilizarea pesticidelor şi de faptul că organismul lor este permanent expus la substanţe chimice periculoase. Cercetătorii au subliniat faptul că, în general, în cadrul acestei categorii de persoane, riscul de îmbolnăvire de leucemie este de aproape patru ori mai mare în cazul femeilor. Deşi nu s-a stabilit de ce există o diferenţă de procente atât de mare între reprezentanţii celor două sexe, oamenii de ştiinţă au pus această deosebire pe seama tipului de atribuţii pe care le au în mod tradiţional bărbaţii şi femeile care lucrează în domeniul agricol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS