Dacă sunteţi însărcinată, vă oferim scuza perfectă pentru a scăpa, măcar în această perioadă, de corvoada treburilor casnice. Potrivit unui nou studiu, activitatea în gospodărie poate dăuna bebeluşului nenăscut.
Nu se ştie exact dacă oamenii de ştiinţă au vrut să le facă în mod voit un bine femeilor însărcinate, însă au ajuns la concluzia că practicarea activităţilor „plictisitoare şi repetitive“ din gospodărie creşte riscul unei naşteri premature. În schimb, aceiaşi oameni de ştiinţă susţin că exerciţiile fizice sunt benefice atât pentru viitoarele mame, cât şi pentru copiii nenăscuţi. Cercetătorii au chestionat aproape 12.000 de proaspete mămici cu privire la activitatea fizică practicată în timpul sarcinii – inclusiv treburile casnice. Femeile au fost chestionate şi în legătură cu jobul lor, greutatea copiilor la naştere, dar au fost întrebate şi dacă bebeluşii au venit pe lume înainte de termen.
Informaţiile sondajului au arătat că activităţile care nu stimulau intelectul, inclusiv efectuarea zilnică a treburilor casnice, au reprezentat factori care au crescut cu până la 25 la sută riscul de a naşte cu cel puţin trei săptămâni înainte de data programată. Deşi motivul pentru aceste rezultate nu este foarte clar, oamenii de ştiinţă cred că activităţile plictisitoare şi repetitive cresc nivelul de hormoni de stres implicaţi în declanşarea travaliului. Pe de altă parte, specialiştii susţin că, în cazul unei sarcini depăşite, practicarea activităţilor casnice ar putea declanşa travaliul, pentru ca nici mama, nici bebeluşul să nu aibă probleme.
Informaţii interesante
Studiul a scos la iveală şi alte câteva informaţii destul de interesante. De exemplu, femeile care în timpul sarcinii au lucrat în tură de noapte au născut copii cu greutate mai mare comparativ cu mămicile care au lucrat ziua sau nu au lucrat de loc. Nici de data aceasta nu a fost prezentat un motiv solid, însă părerea generală este că viitoarele mămici care lucrează în timpul sarcinii sunt mai sănătoase.
Rezultatele studiului au mai scos la iveală faptul că sedentarismul a crescut riscul ca nou-născutul să aibă o greutate mai mică decât cea normală, iar exerciţiile fizice intense practicate în timpul sarcinii nu au afectat nici mama, nici copilul. „Femeile sănătoase care nu au o sarcină dificilă, cu diverse complicaţii, nu ar trebui să îşi limiteze activităţile fizice pentru a fi sigure că bebeluşul lor va fi sănătos. Îşi pot continua în mod normal activităţile zilnice şi pot face sport fără restricţii, exerciţiile recomandate fiind joggingul, tenisul şi chiar fitness cu greutăţi moderate“, a explicat unul dintre cercetătorii participanţi la studiu. În schimb, viitoarelor mame nu le este recomandat să practice sporturi precum ciclismul, patinajul şi echitaţia.
Potrivit experţilor, practicarea sportului în timpul sarcinii este un lucru benefic, întrucât condiţia fizică a mamei este menţinută, greutatea corporală nu depăşeşte limitele normalului, sunt reduse şansele ca sarcina să aibă complicaţii şi, în plus, viitoarea mămică va avea mai puţine probleme în timpul naşterii şi în perioada imediat următoare.