Au început prin a proba rochiţele sau pantofii mamei sau prin a se plimba graţios prin casă,
pe ritmul unei melodii. Acum au mai multă experienţă şi fac deliciul concursurilor pentru copii.
Alessia George-Constantinescu, Diana Elena Neagoie, Codruţ Ciobanu, Iulia-Alessia Daju, Bianca Mihaela Poenaru, Izabelle Girard, Anania Martin, Alexia Nicolăiţă, Cristi Matei, Andrei Iovan, Daria Caia, Narcisa Cârstea, Ştefania Mirescu, Alexandru Silăescu şi Sorina Păun; ei sunt cei cincisprezece copii talentaţi, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, care vor reprezenta Craiova, săptămâna aceasta, la concursul Mini Topmodel România 2011.
De pregătirea lor se ocupă Club Arti, care are o vechime de peste şapte ani, iar de cinci ani a înfiinţat şi o secţiune de modelling. Pe lângă aceasta, copiii pot lua cursuri de actorie, de muzică, de dans sau de teatru.
Micuţii nu par să aibă probleme în ceea ce înseamnă modellingul. „Nu mi se pare greu. Trebuie să pui suflet şi să îţi placă“, a mărturisit Anania Martin, de 13 ani. La polul opus este Codruţ Ciobanu, de 11 ani, care consideră că totul este greu: „Emoţiile, când merg pe scenă; îmi este frică să nu mă încurc. Mă gândesc să nu o dezamăgesc pe mami“. Toţi cei cincisprezece copii au peste 30 de premii la activ, câştigate în concursuri locale, regionale şi naţionale. Părinţii şi bunicii îi susţin, pentru că le observă pasiunea pentru modelling şi munca pe care o depun pentru a-şi cultiva talentele adiacente: vocea, actoria sau dansul.
Ambiţii de viitor: satisfacţie şi rezultate
Directoarea clubului, Dana Neagoie, îşi doreşte ce e mai bun pentru copiii care vin la mica ei „şcoală de talente“: „Vreau să avem rezultate şi să fie ei mulţumiţi. Dacă nu ar face lucrul acesta din plăcere, s-ar retrage singuri“. Deşi unii dintre noi visam să fim astronauţi, profesori sau piloţi de avion, membrii Clubului Arti ştiu foarte bine ceea ce vor să facă. Şi, după cum recunosc chiar ei, vor să meargă mai departe în această meserie.
Concursurile în care sunt implicaţi cei mici nu înseamnă doar defilarea pe scenă în diverse ţinute. „Se punctează nu doar mişcarea scenică, ci şi atitudinea, prezenţa. Au probe în care le trebuie actoria, pentru a intra cât mai bine în pielea personajelor în care se costumează“, a mărturisit Dana Neagoie. Spre exemplu, concursul Mini Miss şi Mister – la care copiii au luat foarte multe premii – este un concurs de artă şi cultură, în care concurenţii, pe lângă probele ţinutelor de zi, seară, carnaval sau costum naţional, trebuie să îşi facă şi o autoprezentare, să dea o probă de talent şi să realizeze un moment artistic.
Aşadar, efortul depus de copii este considerabil. Trebuie să facă faţă presiunii competiţionale, să-şi încurajeze spiritul de învingători şi să dea tot ce au mai bun pe podium. Aşa, îşi vor face susţinătorii să fie mândri de ei şi vor începe să-şi construiască viitorul. Pas cu pas, ca pe scenă.