1.4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinStudenţii din întreaga ţară sunt invitaţi la programul "Shortcut"

Studenţii din întreaga ţară sunt invitaţi la programul „Shortcut”

Asociaţia de tineret „Ecou” invită studenţii din toate centrele universitare din ţară să se înscrie la cea de-a treia ediţie a programului „Shortcut”, ce va avea loc în luna noiembrie la Sfântu Gheorghe, informează edumanager.ro. Organizatorii au declarat că scopul programului este crearea unei „platforme” de întâlnire a tinerilor, dar şi promovarea municipiului Sfântu Gheorghe prin intermediul studenţilor.

Tema aleasă pentru acest an este „Competiţie vs. cooperare”. Fiecare echipă participantă va trebui să fie formată din trei membri, dintre care unul obligatoriu originar din Sfântu Gheorghe. Pe parcursul celor trei zile cât vor sta în judeţul Covasna, oaspeţii vor putea vizita principalele obiective istorice, culturale şi turistice, vor participa la degustări de produse tradiţionale, la spectacole, să practice diverse sporturi, precum călărie, tir cu arcul, bowling, ping-pong, tenis etc, dar şi să cunoască câteva dintre personalităţile oraşului. Participanţilor li se va cere să facă fotografii, iar ulterior vor participa la un concurs online în urma căruia cele mai apreciate lucrări vor fi premiate de către organizatori.

„Shortcut” va avea loc în perioada 29-30 noiembrie a.c, iar data limită pentru înscriere este 8 noiembrie. Nu există taxă de participare, dar organizatorii îşi rezervă dreptul de a alege concurenţii pe baza CV-urilor depuse. Înscrierile se fac on-line la adresele [email protected] sau [email protected].

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS