Cercetătorii cred că au aflat răspunsul la întrebarea „De ce zboară păsările în stoluri în formă de V?“. În antichitate, ibisul chel era atât de răspândit pe cerul din nordul Africii, încât pasărea a fost imortalizată de egipteni ca hieroglifă, conform www.descopera.ro. Simbolul reprezenta cuvântul „akh“, care însemna „a străluci“.
Astăzi, ibisul mai numără doar câteva sute de exemplare, ce trăiesc în mare parte în Maroc. Un studiu efectuat pe 14 exemplare, ce a fost publicat în cursul acestei săptămâni în revista Nature, a oferit primele dovezi experimentale ce ajută la clarificarea unui mare mister al lumii naturale – de ce zboară păsările migratoare într-un stol în formă de „V“.
Răspunsul evident este că această formaţie ajută la economisirea energiei. La fel cum plutonul ce se formează într-o competiţie de ciclism permite participanţilor să aibă parte de o cursă mai uşoară, cercetătorii presupuneau că forma unui stol de ibişi sau de gâşte face zborul mai uşor pentru păsările care urmează liderul. Cealaltă ipoteză luată în calcul pentru forma de „V“ era aceea că pasărea din fruntea stolului este cel mai bun navigator.
Cele mai importante şi mai influente studii realizate până acum nu fac altceva decât să testeze dacă răspunsul evident la o întrebare este cel corect. În ceea ce priveşte zborul păsărilor, validitatea răspunsului evident a fost greu de clarificat până acum din cauza unei mari probleme. Anume, faptul că echipamentul folosit pentru a monitoriza zborul păsărilor sălbatice tinde să dispară odată cu pasărea de care este ataşat (senzorii care pot transmite datele în timp real tind să fie prea grei pentru a putea fi purtaţi de păsări).
Riscul de dispariţie al ibisului chel a oferit, însă, o oportunitate extraordinară pentru a verifica această ipoteză. Oamenii de ştiinţă derulează mai multe programe de creştere în captivitate a ibişilor, iar o componentă importantă a pregătirii păsărilor pentru eliberarea în sălbăticie constă în învăţarea acestora să navigheze pe rutele tradiţionale de migraţie. Ibişii crescuţi în captivitate sunt învăţaţi să urmărească experţii în conservare care îi ghidează din interiorul unui avion uşor. Aşadar, atunci când ibişii pornesc în zbor în stolurile în formă de V, ei revin ulterior înapoi „acasă“.
Benefiicile zborului în „V“
Steven Portugal, un cercetător de la Royal Veterinary College din Hatfield, Marea Britanie, a folosit zborurile de antrenament ale ibişilor crescuţi la o grădină zoologică din Viena pentru a testa beneficiile zborului în stoluri în formă de „V“. Echipa cercetătorului a dotat ibişii cu senzori uşori care măsurau atât poziţia corpului lor, cât şi mişcările aripilor.
Păsările tinere au avut nevoie de o perioadă de adaptare pentru a putea forma stolul în „V“. O astfel de formaţie este mai greu de realizat şi menţinut decât pare; de altfel, piloţii RAF cărora li s-a cerut în cel de-al Doilea Război Mondial să zboare în „V“ petreceau mai mult timp urmărind avionul din faţa lor decât scrutând cerul pentru aeronave inamice. Totuşi, cei 14 ibişi au reuşit să menţină stolul în „V“ suficient de mult timp pentru a permite oamenilor de ştiinţă să măsoare atât distanţa dintre fiecare pasăre, cât şi momentul în care fiecare dintre acestea dădea din aripi.
Rezultatele au fost clare: atunci când erau în stolul în „V“, fiecare pasăre reuşea să-şi sincronizeze datul din aripi astfel încât să exploateze curentul de aer format de aripile păsării din faţă. Atunci când stolul reuşea să se sincronizeze, fiecare pasăre urmăritoare îşi amâna bătaia din aripi suficient de mult încât să răspândească un „val“ de sincronicitate prin fiecare braţ al „V“-ului format.
Portugal crede că există un motiv foarte bun pentru care ibişii fac acest lucru. Cercetările mai vechi au arătat că zborul reprezintă un efort considerabil. „Atunci când noi, oamenii, facem sport, pulsul inimii urcă la aproximativ 180 de bătăi pe minut într-o zi bună. Atunci când păsările zboară, pulsul lor urcă la 400 de bătăi pe minut“, a explicat Portugal.
Totuşi, nu toată lumea este convinsă că această cercetare oferă răspunsurile la toate întrebările referitoare la formaţia în „V“. Michael Dickinson, un specialist în zbor din cadrul Universităţii Washington, afirmă că studiul confirmă, într-adevăr, predicţiile teoretice referitoare la modul în care păsările pot conserva energie. Totuşi, subliniază Dickinson, studiul nu măsoară în mod direct dacă păsările pot depune un efort mai mic, deoarece oamenii de ştiinţă nu au măsurat pulsul păsărilor. „Este un studiu interesant, însă nu este unul definitv“, concluzionează Dickinson.
Migraţia păsărilor
Multe păsări migrează în stoluri și se presupune că păsările mai în vârstă și mai experimentate zboară în față, arătându-le drumul celor mai tinere. Astfel, cunoștințele referitoare la drumul ce trebuie parcurs se transmit, într-o oarecare măsură, din generație în generație. Se poate concluziona că unele păsări se nasc cu un fel de instinct ce le indică în ce direcție să zboare. În navigație, multă vreme omul s-a ghidat după soare și stele. Păsările, care se ghidează după soare, trebuie să-și modifice permanent ceasul intern în funcție de poziția acestuia, pentru a stabili cu exactitate direcția de urmat. Bineînțeles, în acest sistem de orientare trebuie să ia în considerație și mișcarea soarelui. Păsările care zboară noaptea folosesc în același fel stelele, drept urmare bolta cerească le servește drept hartă. În afară de aceasta, păsările se folosesc și de câmpul magnetic al Pământului în stabilirea direcției. Dacă o pasăre își folosește în timpul zborului busola internă, mai târziu își va aduce aminte din ce direcție a sosit și este capabilă să se întoarcă exact în același loc. Probabil recunoaște și anumite puncte de reper de pe uscat, cu ajutorul cărora își formează un fel de hartă proprie. Este posibil ca unele păsări să se poată orienta și cu ajutorul mirosului: mirosurile recepționate din diferite direcții le pot aduce în legătură cu locurile lor de trai. Este posibil și ca sunetele neobișnuite să le fie de folos. Majoritatea păsărilor se orientează combinând aceste posibilități.
