La actuala ediție a Târgului de carte Gaudeamus, Editura EIKON București lansează și o carte despre marele scriitor Marin Sorescu intitulată: „Marin Sorescu în documente inedite” de Maria Ionică și George Sorescu. Ediţie îngrijită de Maria Ionică (selecţie, tehnoredactare, anexe şi adnotări). Evenimentul este programat joi, la ora 13.00, la standul editurii EIKON.
Cităm din Cuvântul introductiv: „Ab initio, se impune precizarea că şi recuperarea acestor valoroase crâmpeie din corespondenţa singurului printre poeţi se datorează profesionalismului şi spiritului prevăzător al profesorului univ. dr. George Sorescu, „mentorul şcolit” – cum l-a considerat autorul Liliecilor pe fratele mai mare, posesorul unei adevărate arhive Marin Sorescu, incluzând pagini strânse de-a lungul anilor şi păstrate cu grijă. Au mai apărut documente inedite despre marele scriitor, inclusiv din corespondenţă (v. volumul Marin Sorescu în scrisori de familie, publicat de George Sorescu în 2001, la editura slătineană Alutus), scriitorul însuşi a lăsat un jurnal din care se pot aduna indicii despre legăturile lui cultural-literare. Lucrarea de faţă prezintă o mare diversitate nu numai în ceea ce-i priveşte pe autorii şi beneficiarii acestor misive – constând în scrisori, ilustrate, invitaţii, cărţi de vizită (inclusiv a scriitorului), bilete sau ciorne, unele venind şi cu poveşti, altele trimiţând la poveste. Căci majoritatea epistolelor nu se limitează la obişnuitele convenţii epistolare, incluzând, pe lângă tradiţionale „salutări din…”, adevărate istorii. Cele mai multe materiale sunt legate de opera scriitorului, fie de poetica traducerilor, fie privind punerea în scenă a pieselor sale de teatru şi ecourile spectacolelor. Deopotrivă de interesante sunt mesajele primite, ca şi rândurile adresate de autor către membri ai familiei sau unor reprezentanţi de seamă ai culturii naţionale şi universale (scriitori, exegeţi, lingvişti, traducători, actori, pictori, redactori, editori, regizori). Secvenţa cea mai cuprinzătoare este realizată din corespondenţa primită de scriitor, dar la fel de bogat este şi capitolul incluzând mesaje scrise / trimise de Marin Sorescu unor destinatari mai mult sau mai puţin cunoscuţi.
În cadrul fiecărei secţiuni am aplicat criteriul cronologic, iar când am avut la dispoziţie mai multe materiale, întocmite de/adresate către aceleaşi persoane/personalităţi, le-am grupat / separat (v. corespondenţa poetului cu soţia sau cu Oskar Pastior), epistolele semnate indescifrabil fiind plasate în funcţie de conţinut. Poate nu toate documentele sunt la fel de relevante pentru istoria literară, poate valoarea unora se va dovedi ulterior; am considerat însă că merită să fie înregistrate, înainte ca timpul să le risipească, sau, cine ştie, chiar să le deterioreze iremediabil. De aceea am şi recurs la o serie de fotocopii ilustrative deşi, din motive de spaţiu/paginaţie, componentele nu sunt totdeauna reproduse la dimensiunile reale; şi, dacă se vor mai observa anumite minusuri (îndeosebi de punctuaţie), este pentru că am dorit să rămânem, totuşi, cât mai aproape de variantele originale. Să nu uităm însă că într-o jumătate de secol limba evoluează, se rafinează, iar unii corespondenţi plecaseră de mult din ţară. Menţionăm, de asemenea, că textele sunt adaptate la actualele norme ortografice, cu sunt şi â.
Corelând informaţii din operele lui Marin Sorescu, din interviurile sale şi din Jurnalul apărut postum, ne-am străduit, uneori cu lupa şi cu harta, nemaivorbind de internet (cu Facebook-ul nu ne-am mai complicat, deşi ar fi fost interesant!), să evidenţiem valoarea hermeneutico-literară a acestor emoţionante pagini, veritabile file de istorie literară. Căci generozitatea fondului documentar a compensat dificultăţile cauzate de faptul că nu toţi corespondenţii scriitorului au fost la fel de riguroşi, declinându-şi clar identitatea în spaţiul rezervat pentru adresa expeditorului, precizând data şi locul de unde scriu (unii poate aveau şi motive să rămână absconşi), de multe ori aflându-se deteriorate şi filele îngălbenite, cu sau fără plicurile aferente, păstrând sau nu amprenta ştampilelor diferitelor oficii poştale de unde au fost preluate, respectiv, de unde au ajuns. Nemailuând în calcul varietatea lingvistică a mesajelor (în franceză, engleză, italiană, spaniolă, germană, rusă)”.
