Ilinca feat. Alex Florea — „Yodel It” a câștigat Selecția Națională Eurovision 2017 cu 10.377 de voturi și va reprezenta România la Kiev.
Pe a doua poziție, în preferințele publicului, s-a aflat Mihai (Mihai Trăistariu), cu 5.201 de voturi. Pe locul trei s-a clasat trupa Instinct, cu 3.063 de voturi.
Sub sloganul „Celebrate diversity”, finala Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, pe 13 mai. Piesa care va reprezenta România va intra în competiţie pe 11 mai, în a doua Semifinală.
Câştigătorul Eurovision România din acest an a fost recompensat, pe lângă trofeu, cu un cec de 5.000 euro, sumă destinată pregătirii show-ului pentru finala internaţională, după cum a anunţat TVR.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).
Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este ”Tornero”, interpretată de Mihai Trăistariu.