Titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului urmează să fie conferit actriţei Ileana Stana Ionescu pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi promovarea teatrului românesc, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Capitalei.
Conform expunerii de motive, Ileana Stana Ionescu, vârstă de 82 de ani, din Brad, judeţul Hunedoara, a primit în anul 2001 Placheta de aur a UARF (Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film) pentru merite deosebite în dezvoltarea artei şi culturii cinematografice, iar în anul 1998, Premiul de excelenţă al Galei Uniter, Trofeul „Dionysos” pentru rolul din „O batistă în Dunăre” de D. R. Popescu, regia Ion Cojar.
După absolvirea liceului teoretic, a debutat ca actriţă în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reşiţa, cu rolul Agnes, în „Şcoala femeilor”, de Moliere. În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar ulterior a performat şi pe scenele Teatrului Naţional Bucureşti.
A avut roluri în numeroase filme, printre care: „Merii sălbatici” (1964), „Un film cu o fată fermecătoare” (1966), „Păcală” (1974), „Eu, tu şi… Ovidiu” (1978), „Secretul lui Bachus” (1984), „Coana Chiriţa” (1986), „Secretul lui Nemesis” (1987), „Chiriţa în Iaşi” (1987).
În 2002 a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
Conform raportului de specialitate, ea a fost aleasă deputat de Bucureşti în legislatura 2000-2004, ca reprezentantă a minorităţii italienilor din România, actriţa fiind italiancă după mamă.
Acordarea titlului de cetăţean de onoare reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local.