8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia, o destinație cu zeci de posibilități

Grecia, o destinație cu zeci de posibilități

Grecia, pentru turiști. Ce trebuie să știi?

O țară cu o cultură și o istorie care a influențat dezvoltarea întregii omeniri, Grecia este, fără doar și poate, o destinație care trebuie bifată măcar o dată în viață. Dacă, însă, analizezi câte îți oferă, poți descoperi că un singur sejur nu este suficient pentru a te bucură de tot ce are de oferit ea. Arhitectură, plajele, mâncarea și ospitalitatea grecilor sunt motivele pentru care în această țară ajung într-un singur an peste 30 de milioane de turiști, potrivit concediu.


Grecia este o destinație relativ ieftină. Poți alege să mergi cu mașînă, nefiind foarte departe, sau cu avionul. În cazul avionului, prețurile diferă în funcție de perioada în care cumperi biletele, cât și de localitatea din Grecia în care vrei să ajungi. Un bilet de avion până în Atena, de exemplu, costă în luna iunie în medie 100 de euro de persoană. Un pachet care include hotelul, transportul și unele mese ar putea fi mult mai avantajos că preț, mai ales dacă îl iei din timp. 
În ceea ce privește gastronomia și prețurile din restaurante, ai la dispoziție zeci de tipuri de salate cu brânză feta, dar și fructe de mare, gyros sau souvlaki. La deserturi, poți încerca loukoumi (rahatul grecesc) sau kourabiedes. 

Porțiile sunt generoase, iar un prânz poate costa circa 20 de euro cu mai multe feluri și deșert. Poți mânca un gyros chiar și cu 2-3 euro sau poți cu aproximativ 25 de euro să comanzi un platou cu fructe de mare cu o cantitate suficientă pentru trei, poate chiar patru persoane. 
Climă în Grecia este blanda, iar sezonul turistic poate dura din mai până în octombrie. Vara, insulele grecești sunt pline de turiști din toate colțurile lumii, însă cu siguranță te vei simți că acasă deoarece o mulțime de turiști români aleg această destinație.

Grecia Continentală. Ce orașe grecești merită incluse pe lista ta de destinații?

Când ne gândim la o vacanță în Grecia, mulți dintre noi avem în minte doar insulele, dar această țară are și o mulțime de orașe pline de personalitate și farmec ce merită incluse în lista ta de destinații. Iată câteva dintre aceste orașe: 

Atena, unul dintre leagănele civilizației

Capitală Greciei și un oraș cu o istorie bogată, Atena are mai multe obiective turistice cunoscute în toată lumea. Acropolele, portul Pireu, Parthenonul, temple nenumărate, grădini publice, dar și cluburi și restaurante sau piețe unde totul se negociază – toate se găsesc în Atena. 
Un obiectiv mai puțîn cunoscut din Atena, dar cu un farmec aparte, este boemul cartier Plaka, situat în imediată apropiere a sitului Acropole și până la bazarul Monastiraki, unde poți găși tot felul de lucrușoare pe care să le cumperi la prețuri negociate cu vânzători. Plaka este înțesat de cafenele, restaurante și localuri, iar dacă ajungi în Atena, este aproape imperativ să petreci o după-amiază doar plimbându-te prin acest cartier. 

Atena este nu doar un centru economic al țării, ci și un oraș viu, unde poți observă doar plimbându-te pe stradă măreția civilizației grecești. În plus, spre deosebire de insule, pe care le poți vizită doar vara, în Atena poți merge oricând, vremea este plăcută pe întreg parcursul anului, chiar și iarnă înregistrându-se temperaturi pozitive, în jur de 10 grade Celsius.

Salonic, orașul prin care au trecut Cicero, Cleopatra, dar și Suleyman Magnificul

Salonic, al doilea cel mai important oraș al Greciei, este o așezare cu o istorie la fel de bogată că a Atenei. Pe aici au trecut de-a lungul veacurilor personalități importante ale omenirii, de la Cicero și Cleopatra până chiar la Suleyman magnificul, din ordinul căruia s-a ridicat și unul dintre cele mai importante edificii din oraș – Turnul Alb. 

Poți ajunge în Salonic cu avionul sau cu mașînă. Drumul cu mașină sau autocarul durează circa 9 ore. Odată ajuns aici, merită să bifezi: Turnul Alb, Biserica Agia Sofia, Forumul Român, Biserica Sfântul Dumitru, dar și Muzeul de Arheologie sau Muzeul Culturii Bizantine.

Kavala, micul Monte Carlo al Greciei

Orașul Kavala a fost poreclit micul Monte Carlo datorită asemănării cu celebra stațiune de pe Coasta de Azur. Este un oraș numai bun de luat la pas din port și până în fortăreața bizantină, situată în vârful colinei care guvernează orașul. De neratat în Kavala este și situl arheologic Philippi. 
În Kavala se poate ajunge cu avionul (pe aeroportul Alexandru cel Mare) sau cu mașină, drumul de la București până acolo fiind de 8 ore. 

Kavala

Parga, oază din Epir

Un oraș în nord vestul Greciei, în regiunea Epir, și o destinație mai puțîn cunoscută decât Atena sau faimoasele insule, Pârga este o adevărată oază paradisiacă ce aduce aminte de Amalfi sau Cinque Terre pe alocuri. Casele colorate și marea de un albastru intens fac din Pârga o destinație romantică perfectă pentru cupluri în luna de miere. 
Deși peisajele superbe te duc cu gândul la insulele grecești, Pârga se află în Grecia continentală și se poate ajunge relativ ușor cu mașînă din România. Drumul din București până în Pârga are aproape 1000 de km și durează circa 12 ore. 
Odată ajuns aici, merită să vezi castelul venețian din Pârga, să faci scufundări în peșterile Afroditei, să faci rafting pe răul Acheron sau să te bucuri de soare pe plajele Lichnos și Valtos. 

Parga

Insulele din Grecia. Ce trebuie să știi că să alegi destinația

Insulele grecești și-au câștigat deja renumele, iar unele dintre ele aproape că nu mai au nevoie de nicio prezentare. Cu toții am văzut măcar o dată o fotografie din Santorini sau ne-am visat pe plajele din Lefkada și orice imagine de pe aceste insule paradisiace pare îmbietoare. Le trecem în revista pe toate, astfel încât să faci alegerea cea mai bună pentru ține sau pur și simplu să le bifezi, pe rând, pe fiecare dintre ele în câte un sejur. 

Lefkada

Una dintre cele mai cunoscute insule grecești și un loc pe care turiștii îl iau cu asalt vara, Lefkada se află în Marea Ionică și este legată de Grecia Continentală printr-un dig rutier și un pod, ceea ce o face singură insula grecească în care poți ajunge fără să mergi cu feribotul. 
Este o insula muntoasă, așa că cele mai multe dintre plaje sunt flancate de stânci abrupte. Lefkada îți poate oferi, însă, mai mult decât un bronz frumos, pentru că are peisaje superbe pe care le poți explora închiriind biciclete sau ATV-uri, dar și alte experiențe despre care să povestești la întoarcerea acasă. 

  • Cum ajungi în Lefkada
    Poți ajunge cu mașînă personală sau cu autocarul – traseul are în jur de 1.100 km (circa 14 ore). Poți opta și pentru a merge cu avionul în orașul Patras și apoi cu o mașînă închiriată să ajungi până în Lefkada (distanță este de circa 200 km.) 
  • Prețuri în Lefkada
    Cazări – Poți găși și camere de hotel (cu balcon, Wi-Fi și parcare gratuită) cu 34-40 de euro pe noapte, sau poți opta pentru variante de lux – casă privată, cu piscină și vedere spre plajă începând de la 250 de euro pe noapte.
    Mâncare – Poți mânca un prânz generos și cu preparate tradițională în Lefkada, cu circa 10 euro. 
  • Ce poți face într-un sejur în Lefkada
    Dacă vrei să te relaxezi la plajă, ai o mulțime de opțiuni. Cele mai cunoscute plaje din această insula sunt Kalamitsi, Agiofili, Vasiliki, Egremni, Kathisma sau Milos.
    Activități în Lefkada: 
    • Poți închiria scuter/ATV/biciclete pentru a descoperi insula în profunzime 
    • Poți vizită Lefkada Town, supranumit Orașul Alb, sau așezări mai puțîn cunoscute turiștilor, precum Karya 
    • Poți merge în croazieră în jurul insulei 
    • Poți face windsurfing 
    • Centrul social al insulei, cu restaurante, baruri și localuri pentru petrecăreți este în Nidri 
Lefkada

Zakynthos

Este cu siguranță o destinație foarte cunoscută și un loc unde vara merg o mulțime de turiști din întreagă lume. Este una dintre insulele pe care se ajunge relativ ușor și repede și care oferă mai multe activități, astfel încât este potrivită pentru orice tip de turist – de la familii numeroase cu mulți copii, până la cupluri care vor vacanțe romantice în doi sau găști de prieteni puși pe distracție. 

  • Cum ajungi în Zakynthos
    Cu mașînă drumul durează circa 22 de ore. Poți opta, însă, și pentru avion, dar cu escală la Atena sau în alt oraș european. Prețul în plină vara la avion ajunge la circa 3-400 de euro dus-întors. 
  • Prețuri în Zakynthos
    La cazări, prețurile sunt cuprinse între 25 de euro pe noapte și 250 de euro, în hoteluri cu piscină, vedere la mare și condiții de lux.
    La mâncare, costurile sunt asemănătoare cu restul Greciei. Două persoane pot mânca un prânz cu mâncare tradițională cu 20-25 de euro. 
  • Ce poți face într-un sejur în Zakynthos
    Plajele sunt atracția principala în Zakynthos, dar pe această insula mai există și alte obiective interesante. 
    • Poți vizită parcul Marin Național din Zakynthos, Mănăstirea Anafonitria, Peșterile albastre, Muzeul Bizantin, Kap Keri, insula Marathonisi, Askos Stone Park, Cramă Callinico 
    • Poți face scufundări 
    • Poți face excursii în capitală insulei – Zante – sau în orașul Laganas, foarte viu și potrivit pentru cei în căutare de petreceri 
    • Plaje de văzut – Navagio, Banană Beach. 
    • Sporturi de apă – ski nautic, jet ski, flyboard etc. 
Zakynthos

Creta

Celebra Cretă este o preferată a turiștilor, iar motive pentru care atât de mulți oameni o aleg drept destinație pentru concediul de vara sunt suficiente. Plajele reprezintă doar o mică parte din ce are de oferit această insula. 

  • Cum ajungi în Creta
    Creta are 2 eroporturi – Chania și Heraklion, astfel încât varianta cea mai simplă este să călătorești cu avionul. Prețul pentru transportul cu avionul este de circa 200 de euro dus-întors, cu o escală (în Atena de regulă). Cu mașînă, drumul are 1556 km, deci va dura circa 24 de ore. 
  • Prețuri în Creta
    În Creta există numeroase campinguri unde te poți caza la cort. O noapte într-un camping în Creta costă circa 15 euro. Un hotel ieftin în Creta costă circa 25 de euro pe noapte, iar dacă îți dorești un sejur într-un hotel de lux, cazarea pe noapte costă 250 de euro.
  • Ce poți face într-un sejur în Creta
    Cretă este cea mai mare insula din Mediterana, astfel încât poate oferi turiștilor experiențe vaste. 
    • Poți vizita Cretaquarium, Palatul din Knossos, Palatul Phaestos, Canionul Samaria, Platoul Lasithi, Peștera Melidoni, Peștera Sfendoni 
    • Te poți distra în Malia, denumită Ibiza Cretei, locul unde găsești petreceri la orice ora din zi și din noapte 
    • Poți stă la plajă la Triapetra, Plakias, Tymbaki, Rodakino, Falassarna, Matala, Preveli, Vai, Elafonisi. 
Creta

Corfu

O destinație în topul preferințelor turiștilor, Corfu este locul perfect pentru sejurul prelungit de vara. Pentru că este vizitată de turiști din toată lumea, în special de italieni, (motiv pentru care și meniurile tavernelor cuprind paște și pizza din plin) Corfu este o insula aglomerată în plin sezon estival, dar care și-ar putea arată adevăratul farmec în extra-sezon. 

  • Cum ajungi în Corfu
    Poți ajunge în Corfu cu avionul, dar cu escale și cu o durata totală de peste 9 ore. Prețul pentru un bilet de avion dus întors în Corfu în plină vara este de circa 200 de euro.
    Între București și Corfu sunt puțîn peste 1000 de kilometri, deci drumul poate fi parcurs în circa 13 – 14 ore. 
  • Prețuri în Corfu
    Cazarea în Corfu costă între 22 de euro pe noapte și 250 de euro pe noapte. În ceea ce privește prețurile la mâncare, acestea sunt la fel că în restul Greciei (în medie 25 de euro pentru o masă de două persoane) 
  • Ce poți face într-un sejur în Corfu
    Insula e suficient de mare încât să ai la dispoziție tot felul de activități mai ales cele specifice stațiunilor de la mare. 
    • Mergi la Aqualand în Corfu, un parc acvatic perfect pentru familii 
    • Vizitează palatul Achilion, castelul de la Angelokastro, castelul Gardiki, Paleokastritsa, Fortul Vechi 
    • Fă snorkeling 
    • Fă plajă la Mirtiotissa, Sidari, Kavos, Kassiopi 
Corfu

Thassos

Probabil insula preferată a turiștilor români, Thassos este și printre cele mai ușor accesibile insule grecești. Este o insula perfectă pentru cupluri care vor să stea la plajă și să se bucure de peisaje paradisiace. 

  • Cum ajungi în Thassos
    Cei mai mulți dintre turiștii români care merg în Thassos aleg varianta mașinii, deoarece din București până acolo se fac 8-9 ore. Cu avionul drumul cuprinde escală și apoi încă un traseu cu mașînă din Kavala în Thassos. Poți, de asemenea, să iei trenul din Atena sau din Salonic. 
  • Prețuri în Thassos
    Cazarea în Thassos te va costă între 30 de euro și 250 de euro pe noapte, în funcție de bugetul pe care vrei să-l aloci sejurului, de condiții și de situarea hotelului. O masă de două persoane la o tavernă în Thasos costă în jur de 25 de euro, că în majoritatea insulelor din Grecia. 
  • Ce poți face într-un sejur în Thassos
    Plajele sunt superbe în această insula, dar mai poți opta și pentru alte activități: 
    • Snorkeling, sailing,yachting
    • Plimbări cu vaporașul, ATV-ul, bicicletă 
    • Excursii în satele de pe insula (Kazaviti, Panagia, Theologos) 
    • Poți vizită mănăstiri și biserici, pe insula sunt peste 50, dar și Amfiteatrul Antic și Agora, muzee și situri arheologice 
    • Sărituri în Giola (piscină naturală denumită „lagună albastră” sau „piscină sirenelor”) 
    • Jeep safari în zona montană de pe insula 
    • Drumeții în zona montană (Ypsarion) 
Thassos

Rhodos

O altă destinație cunoscută și arhiplină vara este Rhodosul. Este un loc unde istoria se împletește cu modernul și unde ai o mulțime de lucruri de făcut. 

  • Cum ajungi în Rhodos
    Cea mai simplă cale este cu avionul, dar cu escală. Zborul durează în total peste 3 ore în funcție și de cât durează escală. Costul este de circa 200 de euro dus-întors. Cu mașînă drumul durează aproximativ 22 de ore, deoarece sunt cira 1.400 de km de parcurs (din Bucureșți) 
  • Prețuri în Rhodos
    La cazări prețurile încep de la 22 de euro pe noapte și pot ajunge la peste 200 de euro. Mâncarea costă, la fel că în restul Greciei, în jur de 25 de euro un prânz pentru două persoane. 
  • Ce poți face într-un sejur în Rhodos 
    În Rhodos poți face plajă, dar poți și să vizitezi o mulțime de situri arheologice. Iată câteva activități interesante în această insula:  
    • Vizitează Lindos, Templul Afroditei, Șapte Izvoare, Palatul Marilor Maeștri, Acvariul din Rhodos, Parcul acvatic din Faliraki, Valea Fluturilor, Moscheea lui Suleyman 
    • Stai la plajă în Ixia, Feliraki, Pallas 
Rhodos

Mykonos

Iată o altă destinație cunoscută în Grecia, un loc unde merg o mulțime de români și care are, într-adevăr, o mulțime de oferit. 

  • Cum ajungi în Mykonos
    Cu avionul e cel mai simplu să ajungi în Mykonos, iar drumul cuprinde doar o escală. Costul unui bilet de avion către Mykonos în plin sezon estival este de circa 200 de euro de persoană.
    În ceea ce privește varianta mașinii personale sau a autocarului, trebuie să știi că distanța dintre Bucureșți și Mykonos este de 1300 km și poate fi parcursă în aproximativ 18 ore. 
  • Prețuri în Mykonos
    Cazarea în Mykonos costă între 22 și 205 de euro pe noapte. În ceea ce privește mâncarea, prețurile sunt puțin mai ridicate față de restul Greciei – între 40 și 50 de euro o masă pentru două persoane. 
  • Ce poți face într-un sejur în Mykonos
    Mykonos este o insula grecească prin excelență, dacă se poate spune așa. Arhitectură, culorile (predomină albul și albastrul) și relieful sunt exact cum ți-ai imagina o insula din Grecia și tocmai acesta este farmecul ei.
    Activități în Mykonos: 
    • Vizitează Mică Venetie, satul Ano Mera 
    • Stai la plajă la Paradise Beach, Kalo Livadi, Elia 
    • Mergi la petrecerile de pe plajă, care durează de regulă până în zori 
Mykonos

Obiective turistice din Grecia. Locuri celebre și bijuteriii ascunse

Grecia este o țară cu nenumărate locuri care merită vizitate. De la marile orașe până la insulele cu peisaje idilice, Grecia este înțesată de obiective și locuri interesante.

Ți-am arătat ce poți vizită în fiecare insulă, acum e momentul să privim în ansamblu și să facem o trecere în revista a obiectivelor, unele cunoscute și de neratat, altele adevărate bijuterii ascuse, pe care nu le găsești în toate broșurile turistice, dar care te vor încânta cu siguranță. 

  • Parthenonul (Atena) 
  • Acropole (Atena) 
  • Portul Pireu (Atena) 
  • Templul lui Zeus (Atena) 
  • Teatrul lui Dionisos (Atena) 
  • Templul lui Poseidon (Atena) 
  • Agora (Atena) 
  • Muzeul de Arheologie (Atena) 
  • Templul Erechtheion (Atena) 
  • Teatrul Delphi 
  • Muntele Athos 
  • Meteora 
  • Neokastro 
  • Satul Vovousa 
  • Marele Lac Prespa 
Grecia

Insule mai puțîn cunoscute din Grecia: Paxoi, Chrysi Ammoudia, Kalymnos, Alonissos, Kythira, Messinia, Antiparos, Tinos, Pontikonisi, Delos, Hydra, Nexos.
Acum ai toate informațiile de care ai nevoie pentru a alege o destinație în Grecia. Știm că e greu să optezi pentru un singur loc, așa că poți consideră acest articol o lista cu destinații de vacanță pentru câțiva ani de acum încolo. Nu uita să ne ajuți să ne completăm ghidul cu informații „din interior” pe măsură ce vizitezi toate insulele și orașele din Grecia.



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS