-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRoma impune reguli drastice pentru turiști

Roma impune reguli drastice pentru turiști

Roma a adoptat un nou cod de conduită care va afecta foarte mult turiștii. Este vorba de reguli de bun simţ, care vor trebui respectate conform formulei „urbi et orbi”, adică „către Cetate şi către Lume”, scrie tabu. Află ce reguli pentru turişti impune Roma:

Primăriţa Virginia Raggi vrea astfel să elimine comportamentul necivilizat de pe străzile capitalei italiene. Se consideră infracțiune și va fi sancționată cu o amendă plimbarea la bustul gol pe străzile Romei. Nici „lacătele iubirii“, prinse de îndrăgostiţi, nu mai sunt permise.

Municipalitatea a actualizat și a mărit lista de reguli dintre care unele datează din anul 1947, pentru a crea un nou pachet de reguli. Sunt interziși bișnițarii care vând bilete „la negru” în fața unora dintre cele mai mari atracții turistice din Cetatea Eternă – doar pentru a sări peste rândul de la casa de bilete – dar și cei care se costumează în centauri ca să perceapă bani pentru fotografii.

De asemenea, primărița interzice scăldatul în cele 2.000 de fântâni ale oraşului. Alte reguli sunt mai specifice. De exemplu, pizza sau îngheţata cumpărate la colţ de stradă nu vor putea fi consumate în interiorul sau în apropierea unui obiectiv turistic.

În ceea ce-i proveşte pe locuitorii Romei, aceştia nu mai au voi să-şi usuce rufele între clădiri. „Roma este şi va fi mereu primitoare, dar asta nu înseamnă că trebuie să tolereze comportamentele nesănătoase, care afectează oraşul”, spune Virginia Raggi. Ea încurajează ambasadele străine să-şi informeze cetăţenii în legătură cu noile reguli.

Și Veneția a adoptat câteva reguli pentru turişti

Campania #EnjoyRespectVenezia din 2017 spune că turiștii sunt bineveniți, dar numai dacă aceștia respectă regulile. Turiștii nu au voie să înoate în canale, să mănânce în locuri publice, decât dacă se află într-un restaurant sau într-o cafenea, să staționeze prea mult pe poduri, să hrănească porumbeii sau animalele, să meargă pe bicicletă sau să se întindă în bărci. Este interzisă, de asemenea, gălăgia, fie că este vorba de noapte sau de prânz. Amenzile pentru încălcarea acestor reguli vor fi cuprinse între 50 şi 500 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS