0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAmazon - Povestea unui gigant

Amazon – Povestea unui gigant

Amazon – Povestea unui gigant. La 25 de ani de la începuturi, Amazon este una dintre cele mai valoroase companii publice din lume, iar Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume, datorită ideilor sale.

„Nu există nicio garanţie că Amazon.com poate fi o companie de succes. Ceea ce încercăm să facem este foarte complicat”, a spus Jeff Bezos în 1999, la doar cinci ani de la lansarea firmei online, scrie Mediafax.

Ceea ce a început ca retailer de cărţi online a devenit un gigant global, cu abonamente de membru, magazine fizice, produse alimentare la vânzare, propriile dispozitive inteligente şi un sistem de livrare care poate livra comenzile clienţilor în doar o oră.

Anul trecut, Amazon a devenit cea de-a doua companie publică din lume, evaluată la 1.000 de miliarde de dolari, după Apple, şi are cea de-a doua cea mai mare valoare de piaţă din lume, după Microsoft.

Vânzările vor atinge un record de 275,06 miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an

Succesul gigantului online este reflectat şi în veniturile sale. Vânzările vor atinge un record de 275,06 miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, prognoza sugerând că veniturile ar putea depăşi 320 miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2020.

Succesul lui Bezos a fost determinat de expansiunea globală a firmei, dar în principal de extinderea acesteia într-o mare varietate de alte sectoare.

Serviciile şi dispozitivele de streaming video, serviciile cloud şi cel mai recente produsele de băcănie (cu achiziţionarea Whole Market Foods) au permis companiei să concureze direct cu giganţi tehnologici precum Facebook, Apple, Google şi Netflix. Amazon a lansat serviciul de vânzare a cărţilor online în 1995. „Când am început să vândem cărţi, acum patru ani, toată lumea a spus:”Uite, sunteţi doar tipi pasionaţi de calculator şi nu ştiţi nimic despre vânzarea de cărţi”. Şi a fost adevărat”, a spus Jeff Bezos în 1999.

În 1999 Amazon devine cea mai mare platformă de vânzări online din lume

Cu toate acestea, spaţiul uriaş de stocare pe care compania l-a avut în acel moment în SUA a ajutat Amazon să devină lider în acest sector şi i-a permis să ofere o selecţie mai largă de cărţi decât rivalii săi tradiţionali.

Apoi au apărut cărţile electronice şi Amazon a devenit un jucător cheie pe noua piaţă. În 1999 Amazon devine cea mai mare platformă de vânzări online din lume, după ce la sfârşitul anilor 1990, Amazon a decis să înceapă să vândă alte bunuri, începând cu muzică şi DVD-uri. În curând, imperiul lui Bezos a început să includă electronice, jucării şi ustensile de bucătărie. Reţeaua în creştere de depozite americane a contribuit la extinderea ofertei companiei, sporindu-i popularitatea.

În 2000 compania lansează Marketplace în 2000

Amazon – Povestea unui gigant. Zece ani mai târziu, Amazon a devenit cel mai mare vânzător online din SUA şi din întreaga lume. În 2000 compania lansează Marketplace în 2000, care a deschis platforma pentru mii de mici companii, îar în 2005 a făcut public serviciul Amazon Prime, de fidelizare a clienţilor, oferind transporturi mai rapide pentru articolele selectate. Peste 100 de milioane de clienţi plătitori sunt acum membri ai serviciului Amazon Prime, care oferă, de asemenea, streaming video şi muzică. Este cel de-al doilea cel mai mare program de acest fel din lume. În 2007 Amazon lansează primul său produs de consum, ebook readerul Kindle, devenind lider mondial în acest sector.

A doua jumătate a anului 2018 a fost dificilă pentru companie

Departamentul de dispozitive inteligente Amazon a crescut exponenţial, confruntându-se cu o concurenţă acerbă din partea Apple şi Google la începutul anilor 2010. Amazon a fost prima companie care lansează un dispozitiv inteligent: difuzorul Echo, dotat cu propriul sistem de inteligenţă artificială, Alexa, fiind în prezent cel de-al treilea cel mai mare vânzător de dispozitive inteligente din SUA.

Viitorul Amazon pare un pic mai complicat. A doua jumătate a anului 2018 a fost dificilă pentru companie, iar valoarea sa de piaţă a scăzut. Firma caută să îşi extindă serviciile, surprinzător, chiar în magazine fizice, pentru a crea un nou mod de cumpărături.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS