Cristiano Ronaldo şi Neymar , duel în ring. Fotbaliştii Cristiano Ronaldo şi Neymar şi-au încrucişat mănuşile de box. O companie de telecomunicaţii, MEO, i-a adus pe cei doi faţă în faţă într-un spot ce în doar 12 ore de la lansare a strâns peste 3.7 milioane de vizualizări.
Sute de milioane de euro din reclame
Vedetele lui Juventus şi Paris Saint-Germain s-au duelat şi ca wrestleri. Portughezul are un acord comercial cu firma respectivă de mai mulţi ani, spoturile sale având în total peste cinci miliarde de vizualizări.
Ronaldo încasează sute de milioane de euro din reclame. El este una dintre cele mai urmărite persoane din lume pe reţelele sociale, scrie Mediafax. Fostul jucător de la Real Madrid primeşte 650.000 de euro pentru fiecare postare comercială.