Toyota lucrează împreună cu alte două companii, Sharp și Nedo, pentru o versiune prototip a modelului Prius PHV.
Vehiculul este echipat în partea de sus cu un nou tip de celule fotovoltaice ultra-eficiente, care sporesc considerabil autonomia vehiculului. În anumite condiţii se poate elimina nevoia folosirii staţiilor de încărcare, informează go4it.ro
Toyota cu energie solară
Cu o eficiență a conversiei energiei de 34%, față de aproximativ 20% la panourile fotovoltaice pentru uz general, celulele tapetate pe caroseria maşinii pot furniza o putere de până la 860W. Acestea poate ajuta și în timpul deplasării de unde preia o parte din sarcina acumulatorului.
Generatorul solar este intenţionat pus, mai ales pentru încărcarea acestuia pe durata staţionărilor în parcările însorite. Chiar şi pe timp înnorat, aportul de energie venit de la panourile solare ar putea elimina neajunsul descărcării treptate a acumulatorilor pe timpul staţionării.
Acoperiș solar, variantă opțională
Potrivit companiei, noua versiune a sistemului de încărcare solară este de 4.8 ori mai puternică decât „acoperişul solar” disponibil ca dotare opţională pentru vehicule Toyota Prius. Echipa de cercetători este încrezătoare că optimizarea suplimentară a circuitelor de conversie şi poziţionarea celulelor fotovoltaice poate adăuga până la 44.5 km autonomie, fără a suplimenta capacitatea acumulatorilor.
Noua versiune Toyota Prius PHV va fi testată în condiţii variate de drum, în zona sediului Central Toyota din Aichi, Tokyo. În funcţie de eficiența observată, ar putea fi decisă includerea sistemelor solare și în arsenalul vehiculelor electrice de serie.
Autor: Aurelian Marian Soare