-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSting continuă anularea concertelor „la recomandarea medicilor"

Sting continuă anularea concertelor „la recomandarea medicilor”

Sting şi-a anulat toate concertele programate până duminică, 7 iulie. O problemă de sănătate îi dă bătăi de cap. Artistul nu a oferit, însă, detalii despre afecţiunea de care suferă, scrie ouest.france.fr.

Anunţul despre anularea concertelor a fost făcut astăzi, după ce luni Sting și-a anulat concertul programat în seara acelei zile la Festivalul de Jazz din Gand, Belgia, „la recomandarea medicilor”. Această informație a fost făcută publică pe contul de Twitter al artistului.

Concertul din Munchen, anulat

Ulterior, Sting şi-a anulat şi restul concertelor programate până duminică. A început cu cel pe care trebuia să îl susţină în Munchen, Germania, în această seară. „Sting nu se simte bine, iar medicii i-au recomandat să nu urce pe scenă”, se arată în noul anunţ. Artistul nu a oferit însă detalii despre problemele sale de sănătate.

Autorul hitului „Message in a Bottle”, în vârstă de 67 de ani, are prevăzute numeroase concerte în vara acestui an, pentru promovarea celui mai nou album al său „Sting: My Songs”, care a apărut pe piaţă în luna mai.

Compozitor, actor, autor si activist, Sting s-a născut în Newcastle, Marea Britanie. Apoi s-a mutat în Londra, unde a pus bazele trupei The Police. Fiind unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai lumii, Sting a primit, în afara activităţii sale alături de trupa Police, alte 11 premii Grammy, două trofee Brit, un Glob de Aur, un Emmy, patru nominalizări la Oscar, o nominalizare la Tony, Century Award oferit de revista Billboard, precum şi titlul de personalitatea anului oferită la gala MusiCares 2004, informează Mediafax.ro.

Autor: Raluca-Maria Nedela

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS