O staţie spaţială va fi amplasată pe o orbită eliptică a Lunii, situată la o distanţă de minimum 2.993 de kilometri de Lună. Construcţia avanpostului va debuta în anii 2020, au anunţat NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), citate de The Telegraph.
Lunar Gateway va fi folosită ca punct de staţionare
Lunar Gateway va fi folosită ca punct de staţionare pentru astronauţii care vor călători pe Lună, dar şi pentru misiunile pe alte corpuri din Sistemul Solar. Locul unde va fi amplasată staţia spaţială va permite călătorii dus-întors pe Lună o dată la şapte zile. Avanpostul urmează să fie dotat şi cu un vehicul de transport de persoane şi roboţi.
Lunar Gateway va fi ca un refugiu montan
Reprezentanţii ESA spun că staţia va fi ca un „refugiu montan”. Va oferi adăpost şi un loc de oprire şi de depozitare a proviziilor pentru călătorii mai lungi, de exemplu, cele pe Marte. Staţia va avea şi un sistem de comunicaţii cu Terra şi un laborator pentru experimente ştiinţifice. Specialiştii de la NASA şi ESA au decis că staţia nu se va învârti în jurul Lunii pe o orbită joasă, aşa cum s-a întâmplat la misiunile Apollo. Noua staţie va avea o orbită eliptică, pentru a se apropia cât mai mult de Lună, potrivit Mediafax.ro.
Americanii se vor întoarce pe satelitul natural al Terrei
Astronauţii vor corecta în mod regulat poziţia avanpostului, aşa cum se întâmplă şi în cazul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Lunar Gateway va include module aparţinând mai multor agenţii spaţiale, inclusiv din Japonia, SUA şi Europa. Va fi o bază permanentă, echipele de astronauţi putând locui acolo mai multe luni. NASA a anunţat, în urmă cu câteva luni, că americanii se vor întoarce pe satelitul natural al Terrei în maximum cinci ani, respectiv în 2024. În perioada 16 – 20 iulie este marcată împlinirea a 50 de ani de la prima misiune cu echipaj uman pe Lună, realizată de NASA. Recent, Barack Obama a cerut realizarea de misiuni pe Marte. Iar actualul preşedinte al SUA, Donald Trump, este interesat de misiunile de pe Lună.
Valentina Grădinaru