4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMicrosoft amendat pentru mită în Ungaria

Microsoft amendat pentru mită în Ungaria

Compania Microsoft a fost amendată cu 25 de milioane de dolari de către Departamentul de Justiţie din SUA, din cauză că ar fi dat mită autorităților din Ungaria, informează go4it.ro

Ne-am obişnuit în ultima perioadă să vedem amenzi pentru companii precum Google şi Facebook pe subiecte de protecţie a datelor personale însă şi companiile mai vechi precum Microsoft calcă „strâmb” în faţa legii din când în când.

Între 2012 şi 2015, angajaţii Microsoft din Ungaria au oferit discount-uri foarte mari şi beneficii nejustificate unor oficiali ai guvernului din Ungaria, pentru a putea realiza afaceri mai avantajoase în regiune. SEC (Securities and Exchange Commission) şi Departamentul de Justiţie din SUA au aplicat astfel amenzi în valoare de 25 de milioane de dolari companiei, pentru încălcarea „Foreign Currupt Practices Act”, o lege care interzice astfel de practici ale companiilor americane.

Microsoft a încălcat legi în Arabia Saudită și Tailanda

Microsoft a realizat „plăţi incorecte” oficialilor din Ungaria pentru a garanta vânzări de licente ale software-ului său. De asemenea, au fost depistate astfel de practici în Arabia Saudită şi Tailanda. Acolo, anumiţi politicieni au fost duşi în excursii exotice pe banii companiei fără justificare. Mai mult, anumite magazine primeau preţuri mult mai bune faţă de altele. Din cei 25 de milioane de dolari, 8,7 milioane sunt trecuţi ca amendă pentru o faptă penală.

Concedieri în masă, după problemele justificate

Conducerea Microsoft spune însă că deja această situaţie nu mai reflectă compania din prezent. Angajaţii responsabili pentru aceste practici au fost concediaţi de multă vreme. Companiile care vindeau licenţele obţinute la preţuri foarte mici au fost excluse de pe listele de companii aprobate. În urma siutațiilor, au fost implementate sisteme avansate care monitorizează vânzările de licenţe către parteneri folosind AI, pentru a depista mai uşor discount-urile exagerate.

Microsoft a acceptat să plătească cele 25 de milioane de dolari fără să recunoască sau să îşi infirme vina.

Aurelian Marian Soare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS