David Benioff şi Dan Weiss, creatorii seriei de televiziune ”Game of Thrones”, au semnat un acord cu platforma de video la cerere Netflix pentru scrierea şi realizarea unor noi producţii, au anunţat miercuri cele două părţi, scrie AFP.
Acord între Netflix și creatorii serialului
Netflix nu a dorit să divulge suma din acord, care se întinde pe câţiva ani şi vizează atât seriale cât şi filme, notează AFP. Potrivit site-ului specializat Deadline, suma de pe cecul pe care Netflix l-a semnat pentru a lua cele două vedete ale scrisului, curtate şi de Disney şi Amazon, ar fi formată din nouă cifre.
Difuzarea în luna mai a celui din urmă episod din cel de-al optulea sezon din ”Game of Thrones” a doborât recordul de audienţă al HBO, cu 19,3 milioane de telespectatori, în pofida faptului că mulţi fani ai seriei medievalo-fantastice au criticat ultimul sezon, considerându-l plictisitor. A fost lansată chiar şi o petiţie prin care s-a solicitat refacerea sezonului final, cu ”scenarişti competenţi”, iar demersul a strâns peste 1,7 milioane de semnături.
Raluca-Maria Nedelea