0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazin30 de activităţi interactive toamna pentru părinţi şi copii

30 de activităţi interactive toamna pentru părinţi şi copii

Toamna calendaristică a început de curând, și, în ciuda temperaturilor ridicate pe timpul zilei, diminețile și serile sunt deja răcoroase. După o vară plină de activități, putem avea și o toamnă activă, relaxantă și distractivă, dacă ne dorim.

Faptul că vacanța de vară s-a încheiat și copilul merge la grădiniță sau la școală, iar tu la serviciu nu este un impediment decât dacă îi permiți tu să fie! Poți și chiar este foarte necesar să petreci timp de calitate cu copilul chiar și după ce începe grădinița sau școala. Și, ca să-ți fie și mai ușor, ți-am pregătit în acest articol mai multe tipuri de activități simple, gratuite sau cu cheltuieli minime, de toamnă, menite să vă reconecteze, pe tine și pe copil.

Activităţi interactive de toamnă

  1. Adunați frunze frumoase și realizați o ghirlandă din frunze de toamnă cu care să creați în casă o atmosferă de sezon.
  2. Faceți un ierbar în care o frunză reprezintă o specie de copac și vedeți, la final, câte specii de copaci cunoașteți.
  3. Petreceți o zi de weekend în grădina botanică sau într-un parc mare.
  4. Organizați un picnic la iarbă verde, dacă ziua este însorită.
  5. Mișcați-vă cât mai mult în aer liber: jucați badminton, volei, tenis de masă (multe parcuri au mese, voi doar veniți cu paletele și mingea), săriți cu coarda etc.
  6. Dacă aveți rude la țară, mergeți cu întreaga familie să le dați o mână de ajutor la cules de nuci, struguri, fructe etc.
  7. Adunați mai multe frunze și faceți pe iarbă sau pe asfalt o operă de artă: un desen, un cuvânt, un simbol etc.
  8. Pregătiți un coș cu cele mai frumoase fructe/legume de toamna.
  9. Organizați un concurs în familie cu tema „Cea mai frumoasă fotografie de toamnă“. După o săptămână, fiecare membru își înaintează cea mai bună poză la concurs, iar una sau mai multe persoane din afara familiei vor fi juriul care va alege imaginea câștigătoare.
  10. În zilele în care frunzele cad masiv din copaci, adunați mormane de frunze și săriți în ele!

Toamna cu dovleci şi ghinde

  • 11.Faceți ștampile din mere tăiate în jumătate și pictați cu ele pe hârtie, carton, pe cutii sau chiar pe un tricou sau pe o sacoșă textilă.
  • 12.Adunați ghinde, castane și alte materiale decorative de toamna într-un coșuleț sau într-o farfurie care să stea pe masă. Acestea o să creeze o atmosfera de toamnă.
  • 13.Pictați pe ghinde, pe castane, pe pietre diferite personaje, locuri etc.
  • 14.Găsiți o rețetă de biscuiți (cu nuci, semințe etc.) și pregătiți biscuiți în formă de frunze.
  • 15.Gătiți împreună o tartă cu mere sau o plăcintă cu mere sau dovleac.
  • 16.Faceți un colaj pe o anumită temă din materiale culese din natură.
  • 17.În weekend, mergeți într-o drumeție pe munte.
  • 18.Seara, nu vă grăbiți să mergeți la culcare, mai ales dacă cerul este senin. Priviți stelele și vorbiți despre planete, despre lume, despre viață.
  • 19.Ornați o ramă foto cu frunze de toamnă și puneți acolo cea mai frumoasă fotografie a familiei realizată toamna aceasta.
  • 20.Mâncați împreună semințe de dovleac. Faceți mici creații din semințe de dovleac.

Plimbări cu bicicleta toamna

  • 21.Pregătiți câte un ceai fierbinte pe care să-l beți afară, când se lasă frigul.
  • 22.Cu un aparat foto sau cu telefoanele, mergeți într-o vânătoare de culori – o zi întreagă plimbați-vă prin localitate pentru a prinde diferite culori ale toamnei.
  • 22.Mergeți la activitățile de toamna organizate de autoritățile locale sau de diferite organizații: târguri, festivaluri, degustări etc.
  • 23.Mergeți la piață, cumpărați cele mai proaspete ingrediente și gătiți împreună o ciorbă sau orice alt fel de mâncare preferat.
  • 24.Culegeți conuri de pin sau de brad și faceți o ghirlandă din ele.
  • 25.Mergeți la o plimbare cu bicicletele (ale voastre sau închiriate pentru câteva ore).
  • 26.Pe o bază de carton, lipiți frunze până obțineți o coroană de frunze pentru prințul/prințesa familiei.
  • 27.Decorați ușa de la intrarea în locuință astfel încât să vă bucurați de venirea toamnei.
  • 28.Adunați mai multe materiale naturale de toamnă (ghinde, castane, semințe, conuri de pin, conuri de brad etc.), puneți-le într-o pungă textilă alături de alte obiecte și jucați-vă următorul joc: fiecare jucător introduce mâna în pungă și, fără să se uite, doar atingând, ghicește pe ce obiect a pus mâna.
  • 29.Aruncați frunze sau bărcuțe din frunze care să plutească pe un râu sau pe un lac.

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS