19 noiembrie este Ziua Mondială a toaletei. Ea a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în 2001, cu scopul de a sensibiliza faţă de numărul mare de oameni care trăiesc fără a beneficia de servicii igienice adecvate.
Conform unei estimări a ONU, menţionată de cotidianul italian La Repubblica, ar fi vorba de 60% din populația lumii, adică 892 de milioane de persoane care îşi fac nevoile fiziologice sub cerul liber pentru că nu au altă posibilitate.
Nici în lumea civilizată starea lucrurilor nu este strălucită. Potrivit unei cercetări internaționale promovate de Initial, o companie de servicii de igienă, 84% dintre angajaţii intervievați susțin că se spală pe mâini după ce au fost la toaletă, dar 37% din acelaşi eşantion au recunoscut că nu mai fac acest lucru când se grăbesc.
Cu smartphone-ul la WC
Întâmplător sau nu, Ziua Mondială a toaletei coincide cu ziua de naştere a împăratului roman Vespasian. Acesta a pus taxă pe pişoare (care din acel moment au fost numite şi vespasiene) şi le-a răspuns celor care i-au criticat iniţiativa cu fraza devenită nemuritoare „banii nu au miros“.
Revenind în mediul lucrativ, 33% dintre persoanele intervievate au spus că folosesc smartphone-ul atunci când se duc la WC, iar 12% au recunoscut că îşi iau mâncare cu ei când merg să se uşureze.
Plecând de la aceste rezultate, poate nu este o întâmplare faptul că 42% dintre respondenți spun că nu dau mâna cu persoanele care tocmai au părăsit baia.