3.1 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSubmarin cu droguri, interceptat în Spania

Submarin cu droguri, interceptat în Spania

Un submarin cu o cantitate „semnificativă” de cocaină la bord (trei tone conform unor estimări) a fost interceptat în largul coastei Galiției, în nord-vestul Spaniei.

Două persoane au fost arestate în timpul operațiunii, care a avut loc duminică în orașul galician Cangas, în apropierea graniței cu Portugalia, a declarat un purtător de cuvânt al poliției spaniole, arată La Repubblica.

Galiţia, poarta de intrare a drogurilor în Europa

De multă vreme regiunea este punctul obişnuit de intrare a cocainei în Spania, de unde este distribuită în alte țări europene. Potrivit unei surse din cadrul anchetei, semisubmersibilul, lung de aproximativ 20 de metri, a venit din America de Sud, dar nu a specificat țara.
„Nu este prima dată“ când apare aşa ceva în Europa, a declarat sursa citată.

„Este foarte probabil să conțină câteva mii de kilograme (de cocaină), dar este doar o estimare”, a spus o altă sursă apropiată anchetei. Mai multe mass-media spaniole au estimat că transportul de droguri a fost mai mare de trei tone.

Cocaină din America de Sud

Această modalitate de transportare a drogurilor este mai răspândită în America, unde cartelurile columbiene folosesc submarine mai mult sau mai puțin sofisticate pentru a duce droguri în Mexic și de acolo în Statele Unite.

În septembrie, un alt submarin, cu mai mult de cinci tone de droguri la bord, a fost interceptat de Garda de Coastă americană în Oceanul Pacific, cu ajutorul Marinei din Columbia. Un „narcosubmarin“ similar celui de duminică a fost descoperit şi în 2006, tot în largul Galiciei, dar astfel de metode sunt relativ noi în Europa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS