Un băieţel de trei ani a devenit zilele acestea eroul presei engleze. El a plecat pe stradă cu camionul de jucărie să caute ajutor pentru tatăl lui, care se simţea rău, conform celor relatate de BBC.
Stefan Snowden, un băieţel de trei ani din localitatea Twenty din Lincolnshire, era acasă cu tatăl lui. La un moment dat, pe neaşteptate, bărbatul, care stătea pe canapea, a leşinat. Stefan nu şi-a pierdut cumpătul, aşa cum ar fi de aşteptat pentru un copil atât de mic. Din contră, el a găsit imediat o modalitate prin care să ceară ajutor.
Cu camionul pe stradă, după ajutor
Curajos, copilul s-a urcat pe maşinuţa lui, un camion de jucărie inspirat din desenul animat „Paw Patrol“ (ale cărui personaje desfăşoară diverse acţiuni de salvare) şi a plecat de acasă să caute ajutor. Conform celor relatate de BBC, băieţelul a ajuns pe o autostradă cu trafic intens, A151, care leagă Twenty de localităţile vecine Spalding şi Bourne. Stefan a parcurs cu maşinuţa sa câteva sute de metri, în timp ce sute de camioane şi autoturisme treceau în viteză pe lângă el.
Din fericire, două femei au observat băieţelul şi l-au scos de pe şosea, anunţând poliţia. La sosirea oamenilor legi, copilul le-a spus imediat că tatăl lui se simte rău, ducându-şi la bun sfârşit misiunea de salvator pentru o zi. Aventura lui s-a încheiat fără incidente, iar tatăl lui a fost dus la spital şi este în afara oricărui pericol. „A fost foarte curajos“, a declarat, pentru BBC, mama băieţelului, Carla Neve.