Wuhan, oraş cu 11 milioane de locuitori, acum s-a transformat într-un oraș-fantomă. Toţi oamenii au fost izolaţi în locuinţe în ultimele două luni.
Coronavirusul care provoacă COVID-19 a apărut în jurul lunii noiembrie în Wuhan, oraş în care a provocat zeci de mii de îmbolnăviri. În China, COVID-19 a dus la moartea a peste 3.000 de oameni, răspândindu-se apoi în toată lumea.
Oraşul Wuhan a fost izolat complet de autorităţile chineze în urmă cu două luni. În total, în toară regiunea Hebei, circa 70 de milioane de oameni au fost obligaţi să rămână în propriile locuinţe.
Fotografiile surprinse în Wuhan arată că oraşul este încă o fantomă. Unele străzi sunt blocate cu baricade, iar şoselele sunt goale. Poliţiştii patrulează bulevardele. În această săptămână, la Wuhan a revenit o echipă de medici care a tratat pacienţi bolnavi de coronavirus. Ei au fost întâmpinaţi cu salutul de onoare de către militari şi cu flori de către cetăţenii care au ieşit din case, conform Mediafax.
Aprovizionarea cu alimente se face în continuare cu mare atenţie, iar cei care livrează marfa o lasă în anumite zone, de unde este ridicată apoi de localnici. În cartierele în care epidemiologii spun că riscul a scăzut, oamenilor le este permis să se plimbe pe străzi.
Valentina Grădinaru