0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinEpidemiologii explică şansele de călătorie în iulie şi august

Epidemiologii explică şansele de călătorie în iulie şi august

Pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile a milioane de oameni de pe glob care intenţionau să călătorească în această perioadă. Graniţele multor ţări s-au închis, zboruri au fost anulate, iar oficialii din sănătate îndeamnă oamenii să stea în casă pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Pandemia de coronavirus a anulat cele mai mari evenimente din anul 2020, printre care se numără Jocurile Olimpice, Campionatul european de fotbal sau concursul Eurovision. De asemenea, majoritatea punctelor turistice sunt închise. Disneyland sau Turnul Eiffel nu pot fi momentan vizitate de turişti.

Oficialii estimează că restricţiile nu vor dura mai mult de câteva luni. Epidemiologii sunt însă de altă părere.

„Lucrurile vor fi foarte dificile timp de 12 luni sau mai mult”, a spus Maciej Boni, epidemiolog, pentru CNN.

„Vacanţele ar putea fi anulate. Interacţiunile sociale vor arăta altfel, iar gestionarea riscului este un aspect la care trebuie să ne gândim în fiecare dimineaţă, când ne trezim”, spune Boni.

Specialistul spune că este foarte greu de prezis cum vor evolua lucrurile, iar acest lucru depinde foarte mult de cum răspund oamenii la restricţiile impuse. Cu cât aceştia vor respecta sfaturile autorităţilor mai mult, cu atât această criză se va termina mai repede.

Kumi Smith, asistentă profesor la Secţia de Epidemiologie de la Universitatea din Minnesota, spune că ea nu îşi face planuri pentru vacanţa de vară.

„Nu îmi doresc roller-coasterul emoţional de a planifica o excursie care să mă entuziasmeze şi apoi să nu pot să merg”, spune Smith.

Specialiştii îndeamnă oamenii să nu se grăbească să-şi cumpere vacanţele de vară şi mai degrabă să stea să se documenteze mai mult timp viitoarea excursie.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS