Există mai multe tehnici de înmulţire a plantelor, iar unele plante se pot înmulţi prin mai multe metode.
Plantele floricole se pot înmulţi atât prin seminţe, cât şi pe cale vegetativă, prin: butaşi; marcotaj; stoloni; bulbi; rizomi; tuberculi; divizarea tufei; altoire. În acest caz se folosesc diferite părţi din corpul plantei. Acestea, supuse anumitor condiţii, vor regenera plante noi.
Avantaje şi dezavantaje
Fiecare din aceste două metode prezintă anumite avantaje şi dezavantaje.
La înmulţirea prin seminţe se obţin, în general, cantităţi mai mari de plante. Acestea sunt de obicei mai viguroase şi mai adaptabile. Are însă neajunsul că plantele obţinute nu sunt întotdeauna identice cu planta mamă de la care s-au recoltat seminţele. Acest lucru se întâmplă ca urmare a procesului de polenizare între plante, cu flori diferite. Aici intervine aşa-zisa ‘corcire’ a soiurilor.
Semănatul, folosit ca metodă de înmulţire la majoritatea plantelor
Semănatul este folosit ca metodă de înmulţire la majoritatea plantelor anuale şi bienale de grădină şi, în mare parte, la cele perene.
Înmulţirea prin seminţe
Pentru a obţine plante viguroase şi sănătoase trebuie să se folosească seminţe bine dezvoltate. Acestea trebuie să nu fie atacate de boli sau insecte şi, bineînţeles, proaspete.
Există seminţe precum cele de petunie sau gura leului, regina nopţii, care îşi păstrează germinaţia (puterea de răsărire) mai mulţi ani (trei – cinci ani). La cele mai multe specii durează decât unu- doi ani. Când seminţele se învechesc devin mate. La majoritatea florilor, seminţele proaspete sunt uşor lucioase sau foarte lucioase la unele dintre ele (floarea de piatră, creasta cocoşului, lobelia etc.).
Înmulţirea prin butaşi
Înmulţirea prin butaşi se bazează prin însuşirea anumitor porţiuni de organe de a regenera noi plante atunci când sunt detaşate de planta-mamă. Acestea trebuie puse în condiţii de înrădăcinare (substat afânat, căldură, umezeală).
Se pot face butaşi din frunze, lăstari, rădăcini, muguri, în funcţie de specia plantei care urmează să fie înmulţită.
Butaşi din vârfuri de lăstari
În acest scop se taie extremităţile (vârfurile) lăstarilor la 6-12 cm de vârf. Trebuie să aveţi grijă ca porţiunea tăiată să aibă cel puţin 1-2 noduri. Frunzele de la baza butaşului se îndepărtează. Butaşii pregătiţi se înfig cu baza la adâncimea de 2-3 centimetri în nisip sau pământ foarte bine afânat. Tăietura de la baza butaşului se face imediat sub nod (1mm) cu un cuţit sau briceag, bine ascuţite, sau cu o lamă.
Butaşi din frunze
Butaşii din frunze se fac la unele specii de apartament ca begonia, violeta africană. Frunzele se rup pe o porţiune de 1-2 cm de codiţă şi se pun la înrădăcinat fie într-un borcan cu apă, fie într-un ghiveci cu nisip sau pământ.
Butaşi din rădăcină
Butaşii din rădăcină pot fi folosiţi la înmulţirea unor plante ca: macul peren; bujorul; cerceii doamnei; clematisul etc. În acest scop se scot plantele din pământ, rădăcinile mai groase se fragmentează în bucăţi de aproximativ 10 cm şi se plantează vertical în ghivece sau direct în pământ, afară. Înmulţirea prin butaşi se poate face pe tot parcursul anului. Totuşi, perioade mai bune sunt începutul primăverii şi sfârşitul verii.
Substratul în care se vor planta butaşii, bine afânat
Foarte important este ca substratul în care se vor planta butaşii să fie foarte bine afânat, permeabil. Butaşii trebuie să dispună de căldură şi umiditate mai mare decât plantele de la care provin. Căldura intensifică creşterea şi dezvoltarea rădăcinilor. Umiditatea împiedică ofilirea butaşilor. Prinderea butaşilor durează 2-3 săptămâni şi ne dăm seama de asta când lăstarul creşte cu intensitate mai mare.
