Sir Tom Jones împlinește duminică 80 de ani, celebrul cântăreț declarând că nu se va opri ”câtă vreme mai are suflare”, potrivit BBC News.
Tom Jones este o legendă vie. Originar din Țara Galilor, el s-a născut la 7 iunie 1940 și s-a bucurat de un imens succes după lansarea hit-urilor ”It’s Not Unusual”, ” What’s New Pussycat?” și ”Kiss”.
Cântărețul a spus că nu-i pare rău să îmbătrânească pentru că amintirile pe care le-a adunat de-a lungul vieții sunt extraordinare. Cât despre carantina impusă de pandemia de coronavirus, el a comentat că asta îi amintește de perioada din copilărie, când a stat doi ani în izolare, din cauza faptului că suferea de tuberculoză. Tom Jones a devenit unul dintre cele mai mari staruri ale lumii, spectacolele sale de la Las Vegas atrăgând admirația lui Elvis Presley și Frank Sinatra.
De-a lungul carierei sale, s-a reinventat constant, migrând de la muzica pop, la rock, country, gospel, blues până la muzica electronică.
Tom Jones: Vocea nu m-a părăsit
Vorbind cu prietenul său, co-autorul Cerys Matthews, la BBC Radio 2, Tom Jones a spus: ”Amintirile sunt extraordinare și nu vreau să mă opresc. Să ajungi la 80 de ani și să ai amintiri atât de minunate, și încă să contezi și să-ți faci auzit punctul de vedere, sau măcar să încerci… Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, mulțumesc publicului”, a mai declarat el. „Dumnezeu a fost bun cu mine, iar vocea nu m-a părăsit. Așa că, atâta vreme cât este cu mine, vreau să continuu să cânt live pentru oameni”, a mai comentat el.