O nouă versiune a filmului „The Godfather: Part III“ („Naşul III“), ultimul opus din celebra trilogie cu mafioţi regizată de Francis Ford Coppola, va fi lansată în cinematografe în luna decembrie. Anunţul a fost făcut joi de reprezentanţii studioului Paramount, potrivit Agerpres.
Acel lungmetraj, o continuare din 1990 a primelor două pelicule din această trilogie, nu a fost bine primit de criticii de specialitate în momentul lansării sale şi a fost parţial dezavuat apoi de Coppola însuşi. Lungmetrajul va beneficia de un nou montaj, considerat mai respectuos „faţă de viziunea originală“ a regizorului şi a scenaristului Mario Puzo.
„Pentru această versiune, am creat un nou început şi un nou sfârşit. Am rearanjat anumite scene, anumite planuri şi repere muzicale“, a dezvăluit Francis Ford Coppola
„Aceste schimbări, în plus faţă de imaginea şi sunetul restaurate, oferă o încheiere mai pertinentă pentru ‘Naşul’ şi ‘Naşul II’“, a adăugat cineastul american.
Acest ultim opus din trilogia „Naşul” prezintă acţiunile personajului Michael Corleone, interpretat de actorul Al Pacino, ajuns între timp în jurul vârstei de 60 de ani, care încearcă să îşi scoată familia de sub influenţa mafiei.
Noua versiune a filmului, adeseori considerat „răţuşca cea urâtă“ din celebra trilogie, va fi lansată în cinematografe în decembrie, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la premiera sa originală, înainte de a deveni apoi disponibilă şi pe platformele de streaming.