-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO femeie a rămas însărcinată, în timp ce era deja însărcinată cu gemeni

O femeie a rămas însărcinată, în timp ce era deja însărcinată cu gemeni

O femeie din Statele Unite ale Americii va deveni mamă de tripleți după ce a rămas însărcinată în timp ce era deja însărcinată cu gemeni. Cazul pare incredibil, însă medicii susțin că are o explicație simplă, scrie peroz.ro.

Povestea femeii a ieșit la iveală de curând, când aceasta a povestit totul în cadrul unor filmulețe făcute publice pe TikTok.

Al treilea copil, conceput la zece zile distanță de primii doi

Tânăra a mărturisit că se află la prima sarcină și a explicat că a fost în culmea fericirii atunci când a aflat că este însărcinată. La următorul consult, ea a aflat că nu va aduce pe lume gemeni, ci tripleți. Al treilea copil a fost, însă, conceput la zece zile după gemeni.

Tânăra a povestit că fenomenul, deși poate părea bizar, poartă numele de superfetație și are loc atunci când ovarele eliberează ovule de două ori pe lună.

”În mod normal, organismul își încetează procesul de ovulație în timp ce ești însărcinată. În cazul meu, însă, nu s-a întâmplat asta”, a povestit femeia.

”Aproape zece la sută dintre femei pot ovula de două ori pe lună. Doar trei la sută dintre ele rămân însărcinate a doua oară”, a mai explicat ea.

”Deși copiii au date diferite de naștere, acestea sunt foarte apropiate, astfel că micuții vor fi născuți în aceeași zi. Tocmai de aceea, ei vor fi considerați tripleți”, a mai povestit femeia.

Ce este superfetația

Superfetația este fenomenul în care există mai mult de un făt care se dezvoltă în același pântec în același timp. Deși poate părea ciudat, procesul de superfetație este mai frecvent la animale decât la oameni – deși este rar la om, totuși se întâmplă.

În procesul de superfetație, în timp ce ești gravidă, eliberezi un ovul când ai deja câteva săptămâni de sarcină. De asemenea, al doilea ovul este fertilizat și el, ceea ce duce la două sarcini diferite în același timp, dar diferit de procesul de a avea copii gemeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS