2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO pianistă în vârstă de 106 ani va lansa un nou album

O pianistă în vârstă de 106 ani va lansa un nou album

Colette Maze, o pianistă franceză în vârstă de 106 ani, va lansa un nou album de studio în luna aprilie. Acesta este al şaselea din discografia sa.

Colette Maze a început să cânte la pian de la vârsta de patru ani, pentru că dorea să găsească în muzică acea căldură sufletească ce absenta din copilăria ei marcată de o educaţie strictă, potrivit Reuters.

„Muzica e hrana mea, hrana mea pentru spirit şi pentru inimă”

Ajunsă la vârsta de 106 ani, evoluţiile sale sunt încă pline de tandreţe atunci când artista cântă la unul dintre cele patru piane pe care le deţine în apartamentul ei din Paris. Degetele ei abile par că abia ating clapele în timp ce interpretează fragmente compuse de Schumann, Debussy şi Chopin. „Muzica e hrana mea, hrana mea pentru spirit şi pentru inimă”, a declarat pianista franceză.

Colette a fost educată la domiciliu de mama ei

Născută în 1914 într-o familie din clasa de mijloc, Colette a fost educată la domiciliu de mama ei. O femeie cu o disciplină strictă, iar tatăl ei era directorul unei fabrici de îngrăşăminte.

A studiat apoi la Ecole Normale de Musique din Paris, un conservator din arondismentul al XVI-lea, înainte de a începe o îndelungată carieră de artist acompaniator pentru şcolile muzicale din capitala Franţei. Colette Maze spune că yoga şi gimnastica degetelor au ajutat-o să îşi păstreze agilitatea.

De curând, artista franceză a înregistrat cel de-al şaselea album din discografia sa

De curând, artista franceză a înregistrat cel de-al şaselea album din discografia sa. Acesta va fi sub forma unui material în trei volume audio, cu interpretări din opere de Debussy, ce va fi lansat în aprilie.

Anul trecut, Colette Maze a înregistrat fragmente din opere de Debussy şi din creaţiile altui compozitor francez important, Erik Satie.

Singurul ei fiu spune că mama lui este o inspiraţie pentru cei din jur

Singurul ei fiu, Fabrice Maze, născut în 1949, spune că mama lui este o inspiraţie pentru cei din jur. În special în aceste vremuri dificile marcate de pandemia de COVID-19.

„Pe de-o parte, te ajută pe plan moral. Să ştii că la 106 ani poţi să fii într-o formă bună dacă ai o pasiune în viaţă şi dacă ai grijă de tine. Asta e o veste bună. Pe de altă parte, simţul umorului, bucuria şi dragostea ei de a trăi te fac să zâmbeşti”, a declarat Fabrice Maze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS