Arheologii israelieni au descoperit o comoară de noi artefacte în peșterile din apropierea Mării Moarte, printre care un nou text biblic, o premieră în ultimii 60 de ani, informează hotnews.
Artefactele, prezervate de aerul umed și arid din deșertul Iudeei, includ și un schelet parțial mumificat al unui copil care a trăit în urmă cu 6.000 de ani și un coș împletit vechi de 10.500 de ani, a anunțat marți Autoritatea pentru Antichități din Israel.
Aceasta a precizat, de asemenea, că este probabil vorba de cel mai vechi coș împletit descoperit vreodată în lume.
Autoritatea a supervizat o explorare a peste 100 de kilometri de stânci și a peșterilor erodate sau sculptate în acestea.
Fragmentul de pergament se potriveşte cu un manuscris descoperit acum 60 de ani
Fragmentul de pergament descoperit, vechi de aproximativ 2.000 de ani, este înscris cu versete biblice scrise în greacă și se potrivește cu un alt manuscris descoperit în urmă cu 60 de ani, numit „Cartea celor 12 Profeți Minori”.
Textul biblic descoperit acum face parte din textele israelite antice cunoscute drept Manuscrisele de la Marea Moartă, primele dintre acestea fiind găsite în 1947 de beduinii locali în peșterile de la Qumran, la aproximativ 20 de kilometri est de Ierusalim.
Colecția, care a ajuns să includă și alte texte descoperite în alte zone de pe țărmul vestic al Mării Moarte, oferă o fereastră înspre societatea și religia israelită înainte de Iisus.
Un val de expediții a urmat descoperirii inițial,e dar acestea s-au oprit treptat până recent, când noi bucați de manuscrise și pergamente au apărut pe piața neagră.
Autoritatea pentru Antichități din Israel a intrat rapid în acțiune, îngrijorată că noi texte au fost descoperite de către jefuitorii de morminte.
Fragmentele au permis reconstruirea a 11 rânduri de text
Mai multe expediții au fost lansate începând cu 2017, unele dintre acestea folosind metode moderne precum utilizarea dronelor pentru explorarea a sute de peșteri și crevase.
Multe dintre acestea au fost acoperite de secole de nisip și moloz și în jur de o duzină despre care s-a speculat că ar putea fi ascunzători au fost excavate integral.
Noile artefacte au fost descoperite în așa-numita „Peșteră a ororilor”, în care anterior au fost descoperite scheletele vechi de 1.900 de ani ale evreilor rebeli care s-au răsculat împotriva Imperiului Roman.
„Acestea sunt noi piese din puzzle și le putem adăuga imaginii de ansamblu a perioadei și a textului”, afirmă Oren Ablaman de la departamentul Agenției pentru Antichități specializat în Manuscrisele de la Marea Moartă.
„Chiar dacă aceste bucăți sunt micuțe, ele ne-au oferit niște informații pe care nu le știam înainte”.
Fragmentele au permis reconstruirea a 11 rânduri de text și au oferit indicii despre pergamentul pe care sunt scrise.