4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn tren cu pasageri din India a mers cu spatele 35 de kilometri

Un tren cu pasageri din India a mers cu spatele 35 de kilometri

Un tren de pasageri din India s-a deplasat cu spatele pe o distanţă de cel puţin 35 de kilometri, din cauza unei defecţiuni tehnice. Conductorul a frânat brusc pentru a evita o vacă aflată pe șinele de cale ferată, iar după ce a pierdut controlul locomotivei, trenul luat-o înapoi, scrie digi24

Trenul, care circula din Delhi cu destinaţia Uttarakhand, stat situat în nordul ţării, s-a oprit în cele din urmă în Khatima, un oraş aflat la o distanţă de aproximativ 330 de kilometri de capitala New Delhi, informează agenţia Xinhua, preluată de Agerpres. 

”Ieri, Purnagiri Janshatabdi Express se afla în drum spre Tanakpur, din Uttarakhand, cu plecare din Delhi. Conductorul a acţionat frâna pentru a evita coliziunea cu un animal aflat pe şinele de cale ferată. Ulterior, conductorul a pierdut controlul asupra locomotivei şi trenul a început să se deplaseze cu spatele”, a declarat un oficial citat de media locale.

”Toţi pasagerii aflaţi la bord s-au aflat în siguranţă şi au fost trimişi la Tanakpur cu autobuzul”, a precizat oficialul. 

Reprezentanții companiei feroviare au precizat ulterior că pe șinele de cale ferată se afla o vacă, iar mecanicul a frânat la vederea animalului. 

În imaginile difuzate de televiziuni şi distribuite pe reţelele sociale se poate vedea trenul care trece printr-o gară cu viteză considerabilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS