0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBijuterii ale fiicei lui Napoleon, vândute cu 1,4 milioane de euro la licitaţie

Bijuterii ale fiicei lui Napoleon, vândute cu 1,4 milioane de euro la licitaţie

Bijuterii ornate cu safire şi diamante, care i-au aparţinut fiicei adoptive a lui Napoleon, au fost vândute miercuri la licitaţie, la Geneva, pentru 1,4 milioane de franci elveţieni (1,4 milioane de euro), depăşind mult estimările casei de licitaţii Christie’s, scrie News.ro.

Cele nouă bijuterii, propuse spre vânzare în loturi separate, au rămas în aceeaşi familie de când au fost oferite fiicei adoptive a lui Napoleon, Stéphanie de Beauharnais, cu ocazia căsătoriei sale la Palais des Tuileries în 1806.

„A existat o cerere foarte mare din partea colecţionarilor din lumea întreagă”, a declarat comisarul licitaţiei Max Fawcett jurnaliştilor, fără a dezvălui numele cumpărătorilor. 

În contextul în care Elveţia a relaxat recent măsurile de restricţie legate de Covid, aproximativ douăzeci de ofertanţi şi spectatori au fost prezenţi în sală, precum şi douăzeci de reprezentanţi ai casei britanice care au primit licitaţii prin telefon. Bijuteriile au fost puse în vânzare cu ocazia comemorării în mai a 200 de ani de la moartea lui Napoleon. 

Cele nouă piese, dintre care o diademă, un colier, o pereche de cercei, două pandantive şi broşe, precum şi un inel şi o brăţară, au fost propuse în loturi individuale. 

Experţii au estimat totalul la 430.000 de franci elveţieni. Diadema a fost adjudecată la 420.000 de franci elveţieni (mai mult de 383.000 de euro), după ce fusese estimată între 140.000 şi 250.000 de franci elveţieni.

38 de safire originare din Ceylon au fost folosite pentru a crea acest set la începutul anilor 1800. În afară de valoarea lor istorică, aceste bijuterii de o mare fineţe au şi o valoare intrinsecă datorită albastrului natural, întrucât de obicei safirele sunt supuse unui tratament termic pentru a accentua culoarea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS