-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCarte returnată unei biblioteci după 52 de ani

Carte returnată unei biblioteci după 52 de ani

Angajații unei librării din Indiana au avut parte de o surpriză când au deschis un pachet din New Mexico: o carte a fost returnată după 52 de ani de când a fost împrumutată, potrivit www.upi.com.

Reprezentanții librăriei au scris pe Facebook că volumul “Little Men”, scris de Louisa May Alcott, a venit însoțit de o scrisoare a unei femei care a împrumutat cartea când avea 11 ani.

Femeia a explicat că a păstrat cartea după ce s-a îndrăgostit de poveste și a precizat că, în ciuda numeroaselor mutări dintr-o locuință în alta, mereu a luat volumul cu ea.

Melanie Faithful, care acum locuiște în Santa Fe, a povestit că aranja cărțile când a găsit-o pe aceasta și s-a decis că este timpul să o returneze.

Odată cu scrisoarea, femeia a trimis și o donație pentru librărie, precizând că este conștientă de faptul că suma nu ar acoperi amenda pe care ar fi trebuit să o plătească, mai ales dacă s-ar fi adăugat și dobândă. Dar ea speră că în acest fel reprezentanții librăriei nu vor fi foarte supărați pe ea.

Lisa Fipps, directorul librăriei, a declarat că respectivul volum nu figura ca fiind lipsă, dar că oricum nu se percepe taxă de întârziere la returnare pentru cărțile din secțiunile pentru copii și adolescenți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS