Ingrediente: 150 g făină, 450 g dovlecei, 150 g zahăr, 50 g unt, 3 ouă, un plic praf de copt, 1 plic de zahăr vanilinat, zahăr pudră după gust, un praf de sare
Mod de preparare:
Spălați și zvântaţi dovleceii, apoi tăiaţi-i felii foarte subţiri.
Topiți 50 g de unt.
Separați gălbenușurile de albușuri. Bateți gălbenușurile cu 150 g zahăr, până când rezultă o compoziţie uşoară și pufoasă.
Adăugați 150 g de făină cernută cu praful de copt şi cu zahărul vanilinat. Încorporaţi untul topit.
Amestecaţi bine, apoi adăugaţi feliile de dovlecei.
Bateți albușurile cu un praf de sare și încorporaţi-le în amestec. Turnaţi compoziţia într-o formă detaşabilă cu diametrul de 24 cm, tapetată cu hârtie de copt unsă.
Coaceți tortul, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru aproximativ 40 de minute. Scoateţi din formă, lăsați-l să se răcească pe un grătar și decorați după dorință.