4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn american a mâncat 76 de hot dogs în 10 minute

Un american a mâncat 76 de hot dogs în 10 minute

-

Un american, campion în arta devorării de hot dogs, şi-a doborât propriul record duminică, înghiţind 76 în 10 minute în timpul unei competiţii desfăşurate la New York, informează Digi24.

Joey Chestnut, cunoscut sub porecla de „Jaws”, a câştigat pentru a 14-a oară tradiţionalul concurs internaţional Nathan’s Hot Dog Eating Contest, care se desfăşoară anual pe 4 iulie, cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor Unite.

Campionul, care înghiţise 75 de hot dogs anul trecut, şi-a zdrobit concurenţii, înghiţind cu 26 de hot dogs mai mult decât concurentul situat pe locul al doilea, Geoffrey Esper, scrie Agerpres.

Competiţia, desfăşurată pe un stadion

Din cauza restricţiilor legate de pandemia de coronavirus, competiţia nu a putut avea loc în exteriorul restaurantului de hot dogs Nathan’s din Coney Island, Brooklyn, ci pe un stadion de baseball din apropiere, unde se aflau 5.000 de spectatori.

„M-am simţit bine pentru că au fost fani”, a declarat Joey Chestnut pentru canalul sportiv ESPN, care a transmis evenimentul, după ce ediţia din 2020 s-a desfăşurat în interior, fără spectatori şi în spatele plexiglasului, pentru a limita riscul răspândirii coronavirusului.

Chestnut a câştigat 14 din ultimele 15 concursuri de la victoria sa împotriva japonezului Takeru Kobayashi, de şase ori campion, în 2007. Singura înfrângere din această perioadă a fost împotriva lui Matt Stonie în 2015.

La competiţia dedicată femeilor, Michelle Lesco a înghiţit 30 de hot dogs şi trei sferturi impunându-se în faţa lui Sarah Rodriguez, clasată pe locul al doilea. De şapte ori campioana Miki Sudo nu şi-a putut apăra titlul, deoarece aşteaptă primul său copil în această lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cine sunt miniștrii viitorului guvern

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns...

ȘTIRI GdS