0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazin(VIDEO) Ed Sheeran şi Elton John au lansat „Merry Christmas”

(VIDEO) Ed Sheeran şi Elton John au lansat „Merry Christmas”

-

Muzicienii britanici Ed Sheeran şi Elton John au lansat vineri piesa „Merry Christmas”, cu care speră să domine topurile sezonului.

Melodia este o odă adusă sărbătorilor, în timp ce aminteşte de „cei care au plecat” într-un an greu, cum a fost şi 2021. Completat cu zurgălăi şi cor, acesta este unul dintre cele trei cântece pe care starurile le-au scris după ce Elton John a propus colaborarea anul trecut.

Melodia a fost lansată vineri, la ora României 10:00, şi, potrivit BBC, va avea concurenţă serioasă în topul britanic al single-urilor, din partea lui Adele şi LadBaby, scrie News.ro.

Sheeran are deja un cântec de Crăciun clasat pe primul loc în Marea Britanie – duetul „Perfect” cu Beyoncé.
Melodia „Step Into Christmas” a lui Elton John este de asemenea nelipsită de sărbători, revenind în Top 40 UK în fiecare an, începând cu 2017.

Succesul acestui single l-a făcut pe muzician să propună o colaborare cu Sheeran, care, iniţial, nu a fost foarte încântat de idee.

În final, cei doi au reuşit, iar „Merry Christmas” cuprinde toate clişeele posibile.

Cei doi au anunţat că orice venit de pe urma cântecului de Crăciun va fi împărţit între Suffolk Music Foundation a lui Sheeran şi The Elton John Aids Foundation.

Casele de pariuri îi consideră favoriţi pentru locul întâi de Crăciun.

Anul trecut, LadBaby a egalat recordul stabilit de The Beatles şi Spice Girls, cu al treilea No 1 consecutiv de Crăciun – „Don’t Stop Me Eatin’”, parodie a „Don’t Stop Believin’” a trupei Journey.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ce vor spune datele? APM Dolj va analiza nivelul...

APM Dolj monitorizează în această perioadă calitatea aerului din...

ȘTIRI GdS