2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO tânără din India a câştigat titlul Miss Univers 2021

O tânără din India a câştigat titlul Miss Univers 2021

Harnaaz Sandhu din India a câştigat titlul Miss Univers 2021, la finalul concursului controversat de anul acesta care a avut loc în sudul Israelului, informează CNN, citată de G4Media.

În discursul ei pe scenă, Sandhu a îndemnat tinerii să conştientizeze că sunt „unici şi asta vă face frumoşi”.

„Încetaţi să vă comparaţi cu alţii. Eu cred în mine şi din acest motiv sunt aici astăzi”, a spus ea în aplauzele publicului.

Ceremonia a avut loc în staţiunea Eilat, unde 80 de femei din întreaga lume au concurat pentru coroană. Duminică a fost ultima zi a competiţiei. Nadia Ferreira din Paraguay şi Lalela Mswane din Africa de Sud au ocupat locurile al doilea, respectiv al treilea.

Gazda a fost actorul Steve Harvey, care, la un moment dat, i-a cerut lui Sandhu să imite un animal, după ce a afirmat că a aflat că ea are această abilitate. Harvey a fost criticat online pentru că a evidenţiat-o prin această solicitare considerată nepotrivită.

Harnaaz Sandhu a părut amuzată de cerinţă şi a imitat o pisică.

La sesiunea de întrebări şi răspunsuri, când Sandhu ajunsese în top 5, a profitat de ocazie pentru a vorbi despre schimbarea climei.

„Este momentul să acţionăm şi să vorbim mai puţin. Prevenţia şi protecţia sunt mai bune decât regretul şi refacerea”, a declarat ea.

După ce a fost anunţată câştigătoare, ea a sărbătorit pe scenă alături de celelalte concurente şi a strigat către camera de filmat „Chak de Phatte India”, exclamaţie care se traduce „Să facem asta, India!”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS