5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinNetflix a anunțat că „Squid Game” va avea un al doilea sezon

Netflix a anunțat că „Squid Game” va avea un al doilea sezon

Serialul de succes „Squid Game” va avea un al doilea sezon, a confirmat într-o conferinţă Ted Sarantos, co-director general şi director de conţinut Netflix, anunță revista Variety.

„Va exista absolut un sezon 2”, a indicat el, fără să precizeze o dată de lansare dar adăugând că „universul Squid Game este abia la început”.

Îmbinând alegoria socială şi violenţa extremă, „Squid Game” pune în scenă personaje din medii marginalizate din Coreea de Sud, între care un migrant pakistanez şi un dezertor nord-corean. Toţi participă la un joc tradiţional de copii cu scopul de a câştiga 45,6 miliarde de won (33 de milioane de euro), dar cei care pierd sunt ucişi.

Urmărit de 132 de milioane de persoane în 23 de zile după lansare, serialul sud-corean a devenit succesul surpriză al anului 2021 pe Netflix.

Creatorul său Hwang Dong-Hyuk a anunţat deja în noiembrie că lucrează la o continuare.

„Este atâta presiune, atâtea cereri şi atâta dragoste pentru al doilea sezon încât am impresia că nu ne lăsaţi de ales, dar da, vă confirm că va fi un al doilea sezon”, a spus regizorul.

Anunțul făcut de Netflix vine în condițiile în care acțiunile sale au cunoscut o cădere puternică pe bursă după ce oficialii gigantului de streaming au estimat că numărul de abonați nu va crește semnificativ în primul trimestru din 2022 și în contextul mai larg al evoluțiilor de pe bursa americană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS