Actorul Peter Robbins, cunoscut pentru că i-a dat voce personajului Charlie Brown din popularul serial animat TV „Peanuts”, s-a sinucis la vârsta de 65 de ani, informează Hotnews.
Robbins a fost primul actor care i-a dat voce lui Charlie Brown, făcând parte din serial de la vârsta de doar 9 ani în anii 1960 și părăsind rolul câțiva ani mai târziu, potrivit Reuters.
Probleme cu legea din cauza tulburărilor psihice
Familia sa a declarat pentru Fox News că acesta s-a sinucis săptămâna trecută. Robbins a vorbit în public despre problemele sale de sănătate mintală, suferind de tulburare bipolară și schizofrenie paranoidă.
El a pledat vinovat, în 2013, față de acuzațiile de hărțuire și amenințare a prietenei sale. Robbins a fost condamnat în 2015 la aproape cinci ani de închisoare pentru amenințarea cu moartea a mai multor persoane, printre care și un șerif din San Diego.
„Am ieșit din închisoare și sunt o persoană mai bună. Sunt mult mai umil și recunoscător că am trecut prin această experiență”, a declarat el după eliberare, relatează The Independent.
„Aș recomanda oricui care suferă de tulburare bipolară să o ia în serios fiindcă îți poate răsturna viața cu fundul în sus în decurs de doar o lună, cum mi s-a întâmplat și mie”, declara el pentru Fox News în 2019.
Petter Robbins a fost un îndrăgit copil actor
Robbins, născut Louis Nanasi, și-a început cariera de actor la vârsta de 7 ani ca invitat în diferite emisiuni TV, apărând la un moment dat și într-un episod al serialului The Munsters, extrem de popular în Statele Unite în anii 1960.
Însă el avea să obțină rolul care i-a adus recunoaștere internațională câțiva ani mai târziu după ce a fost ales ca actor de voce pentru personajul Charlie Brown. El i-a dat glas personajului pentru 6 emisiuni speciale ale serialului TV „Peanuts” între 1963 și 1969.
În anii anii 1960 el a jucat de asemenea în mai multe filme și seriale precum Rawhide, The Donna Reed Show, Blondie, F Troop și Get Smart.
Ultimul său rol a fost într-un episod din 1972 al serialului My Three Sons.