7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn băieţel de doi ani şi-a salvat familia de la o moarte cruntă

Un băieţel de doi ani şi-a salvat familia de la o moarte cruntă

Un copilaş din Texas este văzut drept un erou de către comunitate, după ce și-a trezit părinții și le-a spus că locuinţa lor a luat foc. Familia a reuşit să se salveze cu câteva secunde înainte ca flăcările să înghită casa cu totul, informează Observatornews. 

Kayla și Nathan Dahl și-au pierdut simțul mirosului, după ce s-au îmbolnăvit recent de Covid. Aceştia nu știau că fumul începea să le umple casa, iar detectoarele nu funcționau.

Fiul lor, Brandon, în vârstă de 2 ani, dormea ​​în camera de zi. Băiatul a fugit în dormitorul părinților săi tușind și alertându-i pe amândoi în jurul orei 4.30. El i-a trezit cu cuvintele: ”Mami, fierbinte! Mami, fierbinte!”, a declarat Kayla pentru WFAA 8 News.

Părinții au reușit să evacueze locuința împreună cu cei cinci copii ai lor și să sune la serviciile de urgență: ”Ne-a salvat întreaga familie”, a spus Kayla. ”Vreau să spun, el este micul nostru erou. Avem alarme de fum nou-nouțe, de mai puțin de un an. Niciuna nu a pornit. Am avut câteva secunde. Nu este nimic altceva decât un miracol”.

Din fericire, Nathan Dahl este voluntar la departamentul local de pompieri, așa că avea un plan pus la punct pentru momentul în care ar fi avut loc o astfel de urgenţă. 

Familia a reușit să scape fără arsuri sau răni. Brandon este acum văzut ca un erou în comunitatea sa locală de lângă Dallas, Texas, pentru că și-a salvat familia, notează Daily Star

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS