-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn medic și-ar fi otrăvit partenera și pe părinții acesteia

Un medic și-ar fi otrăvit partenera și pe părinții acesteia

Un medic britanic l-a ucis pe tatăl partenerei sale și aproape a provocat moartea ei și a mamei acesteia, punându-le taliu în cafea, a decis un tribunal civil din Londra. Medicul nu a avut însă un proces penal pentru aceste fapte, deci nu are nicio condamnare, informează Digi24.

Bărbatul, de origine bulgară și cu cetățene britanică, i-a otrăvit pe cei trei și apoi a încercat să-și acopere urmele și nu și-a folosit cunoștințele medicale pentru a-și ajuta victimele, potrivit instanței.

Hotărârea a fost pronunțată de un judecător de civil, la finalul unui caz privind custodia copilului cuplului.

Cazul este extrem de neobișnuit din punct de vedere juridic, deoarece s-a constatat că medicul a comis crima într-o instanță civilă, pe baza probabilității probelor, mai degrabă decât într-o instanță penală, în care juriul trebuie să fie sigur dincolo de orice îndoială.

„E îngrozitor că un medic care a semnat jurământul lui Hipocrate ar fi responsabil pentru uciderea unei persoane și încercarea de a ucide alți oameni”, a spus Simon Bruce, un avocat specializat în dreptul familiei, care a făcut parte din echipa juridică a femeii.

Potrivit instanței, medicul a pus taliu într-un vas cu cafea atunci când el, partenera sa, copilul lor de un an și părinții ei erau în vacanță în Bulgaria, în septembrie 2012. Partenera și părinții ei au băut cafea din acel vas, în timp ce medicul a băut cafea instant. Bunicul copilului a murit două zile mai târziu. Cele două femei s-au îmbolnăvit grav, dar au supraviețuit. Medicul și partenera lui s-au despărțit la scurt timp după aceea.

Nu a fost acuzat de nicio infracțiune

Poliția bulgară a făcut o anchetă cu privire la moartea bărbatului și l-a interogat pe medic, iar Poliția Metropolitană a fost sesizată. Dar doctorul nu a fost acuzat de nicio infracțiune.

„În fiecare zi sufăr enorm de gândul că am adus un criminal în casa părinților mei și că tatăl meu a murit ca urmare directă a acestui fapt. Este un coșmar”, a spus femeia.

În timpul audierii, ea a povestit cum medicul a insistat să plece din Bulgaria în Marea Britanie, când efectele debilitante ale otrăvirii începeau să apară. Ea a spus că, odată întorși în Marea Britanie, el a făcut prea puțin pentru a o ajuta să obțină ajutor medical, în ciuda faptului că i-a căzut părul și a suferit o scădere bruscă în greutate. Ulterior s-a stabilit că femeia, mama ei și tatăl ei au fost otrăviți.

Totuși, potrivit judecătorului, medicul a făcut tot posibilul să-i inducă în eroare pe colegii săi privind starea de sănătate a femeii, în încercarea de a-și ascunde fapta.

Medicul, care a pierdut procesul pentru custodia copilului, neagă că și-ar fi otrăvit fosta parteneră și pe părinții acesteia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS