La un cămin de bătrâni din statul american Arizona este adusă periodic o văcuță dintr-o rasă pitică, numită Dolly, care-i ajută pe locatarii de acolo să mai uite de necazuri, informează Știrile ProTV.
Bătrânii sunt extrem de încântați, la fel si Dolly, care este recompensată cu bunătăți.
Toți bătrânii care locuiesc în acest cămin suferă de tulburări ale funcțiilor cognitive: Alzheimer, Parkinson sau demență.
Îngrijitorii căminului încearcă să vină tot timpul cu idei de activități care să-i ajute pe oameni să se detașeze de probelemele care vin odata cu bătrânețea și cu bolile de care suferă. Și să simtă că viața e totuși frumoasă.
Stăpâna lui Dolly povestește că s-a gândit să o pună pe văcuță la treabă după ce și tatăl ei, care fusese fermier toată viața, a fost nevoit la bătrânețe să se mute într-un astfel de centru.
Specialiștii de la centru sunt convinși că interacțiune cu animalele de terapie le îmbunătăteste considerabil starea bătrânilor. De altfel, este evident că sunt mult mai veseli după vizita lui Dolly. Iar văcuța este mulțumită că primește în schimbul serviciilor multe dulciuri.