“Cu mare tristețe anunțăm că Darwin, cel mai vechi rezident al grădinii zoologice și mult iubita broască țestoasă Aldabra, a decedat” se spune pe pagina de internet a Grădinii Zoologice Blackpool, un oraș din nord vestul Angliei, după cum scrie G4Media.
“Darwin primea tratament de specialitate pentru o problemă severă și progresivă la picior de o perioadă de timp. În ciuda tuturor eforturilor depuse de îngrijitorii săi și de echipa veterinară, precum și a consultării cu cei mai importanți veterinari de reptile din întreaga lume, din păcate, nu a existat niciun remediu; starea sa s-a deteriorat și s-a luat decizia foarte dificilă de a-l eutanasia” se mai spune în comunicat.
Darwin a sosit la Blackool în 1972 cu puțin înaintea deschiderii grădinii zoologice și a devenit rapid cea mai mare atracție, în special datorită dimensiunii sale neobișnuite.
Darwin avea în jur de 105 ani
“Broasca țestoasă Aldabra este una dintre cele mai mari specii de broaște țestoase din lume, originară din insulele din Atolul Aldabra, Seychelles, și este cel mai longeviv animal de pe planetă. Se crede că Darwin ar fi avut în jur de 105 ani, deși nu avem o vârstă exactă, deoarece nu există înregistrări detaliate ale istoriei sale. Cu toate acestea, știm că este un element de neînlocuit în istoria Blackpool Zoo.
Avea o personalitate pe măsura mărimii sale, ceea ce a făcut din el un membru extrem de popular al familiei noastre zoologice și era iubit de toți vizitatorii noștri. Personalul și îngrijitorii sunt extrem de întristați de moartea sa și sunt consolați de mesajele de condoleanțe pe care le primim”, se mai spune în comunicat.
Broaștele țestoase Aldabra pot atinge dimensiuni cuprinse între 90 și 120 de centimetri și greutăți între 150-250 de kilograme, potrivit Grădinii Zoologice Blackpool.