7.3 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn liliac de șapte grame a zburat din Rusia până în Alpii francezi

Un liliac de șapte grame a zburat din Rusia până în Alpii francezi

Un liliac de numai șapte grame greutate a bătut un nou record de lungime a unui zbor, reușind să parcurgă peste 2.300 de km din Rusia, până în Alpii francezi. Liliecii din specia Pipistrellus nathusii sunt celebri pentru zborurile lungi, dar cel de acum este cu adevărat uimitor.
Este cel mai lung zbor cunoscut făcut de un liliac, scrie National Geographic.

Femela de șapte grame a zburat cel puțin 2.300 km, deși unele estimări indică și posibilitatea ca lunga ei călătorie să fi fost de peste 2.800 km, pentru că sigur nu a zburat în linie dreaptă.

Precedentul record fusese stabilit în 2017 de un liliac din aceeași specie care a zburat din Lituania în Spania, peste 2.200 km, tot în căutarea unui climat mai cald.

Acești lilieci europeni au o anvergură a aripilor de 20-22 cm, cântăresc doar câteva grame și se știa clar că sunt capabili de călătorii lungi de multe sute de km. Recordurile din 2017, și cel de acum, arată că acești lilieci sunt extraordinari.

Descoperirea a fost făcută după 12 ani

Totul a început în 2009 când în Alpii francezi a fost găsit un liliac mort care avea montată o mică plăcuță pe care scria „Rusia”. Un cercetător pe nume Jean-François Desmet a căutat ani de zile să afle cine a pus plăcuța și unde, iar în 2021 a avut succes și a aflat că plăcuța fusese atașată de către Denis Vasenkov, de la Academia Rusă de Știință.

Vasenkov a montat peste 1500 de plăcuțe în 20 de ani și nu s-ar fi așteptat ca vreunul dintre lilieci să ajungă atât de departe.

Plăcuța fusese pusă în rezervația naturală Darwin (Darvinskîi Zapovednik) din nordul Rusiei europene. Rezervația este situată în districtul Cerepoveț din oblastul Vologda și în districtul Breytovsky din oblastul Iaroslavl, pe malul lacului de acumulare Rîbinsk al râului Volga.

Liliecii din specia Pipistrellus se înmulțesc și își cresc puii vara, în nord-estul Europei, înainte de a migra spre sud-vest pentru a hiberna în lunile mai reci. Acești lilieci hibernează în clădiri sau în copaci, ceea ce înseamnă că au nevoie de un climat mai cald decât liliecii care hibernează în peșteri sau în alte medii închise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS