5.6 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinE oficial: Shakira şi Gerard Pique s-au despărțit!

E oficial: Shakira şi Gerard Pique s-au despărțit!

Cântăreața columbiană Shakira și fundașul FC Barcelona ​​Gerard Pique au anunțat oficial că s-au despărțit, după o relație de 11 ani, scrie Hotnews.

„Regretăm să confirmăm că ne despărțim. Pentru bunăstarea copiilor noștri, care sunt prioritatea noastră cea mai mare, vă rugăm să ne respectați intimitatea”, se arată în comunicat.

Shakira, în vârstă de 45 de ani, și Pique, în vârstă de 35 de ani, sunt împreună din 2011 și au doi copii – Sasha (7 ani) și Milan (9).

S-au întâlnit cu puțin timp înainte de Cupa Mondială din Africa de Sud din 2010, când a apărut videoclipul pentru „Waka Waka (This Time for Africa)” al Shakirei, melodia oficială a turneului.

De atunci, ei doi au format un cuplu, cu anumite perioade de pauză, din cauza unor presupuse aventuri ale fotbalistului.

Infidelitatea lui Pique, motivul despărțirii

Shakira și Pique țin capul de afiș al presei mondene din Spania, care a scris că fundașul Barcelonei ar fi înșelat-o pe cântăreață. Jurnaliștii de la El Periodico au fost primii care au anunțat că Pique „a călcat” încă o dată strâmb în relația dintre cei doi.

„Criza sentimentală” prin care ar trece apărătorul Barcelonei s-a lăsat cu o escapadă amoroasă.

Conform sursei citate, femeia cu care Pique ar fi înșelat-o pe Shakira este o tânără de 20 de ani, blondă, studentă și care lucrează ca hostess în Barcelona. Cotidianul nu a dorit să-i dezvăluie identitatea.

Marca a scris, de altfel, că Shakira i-ar fi cerut lui Pique să se mute din casa în care stăteau amândoi, lucru care s-ar fi și întâmplat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS