4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazin(VIDEO) Record mondial acreditat de Guiness World Records în România

(VIDEO) Record mondial acreditat de Guiness World Records în România

-

Record mondial acreditat de Guiness World Records în România: o combină New Holland a recoltat cea mai mare cantitate de grâu în opt ore.

Guiness World Records a acreditat recent o nouă performanță pentru agricultura din România și anume recoltarea cu o combină New Holland a unei cantități foarte mari de grâu în doar opt ore: 403,64 de tone, cam cât pot transporta 16 TIR-uri, în conformitate cu legislația rutieră.

Recordul mondial a fost realizat de firma AgroConcept, în Șindrilița, Găneasa, județul Ilfov, la ferma Geo & Costi Agrostar, pe 4 iulie 2022, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation (Twin Rotor™) cu Heder MacDon Draper FD140 de 12,2 metri, manevrată de o echipă de 4 oameni, fiecare în ture de câte 2 ore. Utilajele de suport au fost două tractoare New Holland, un T8.410 și un T7.315 HD, două remorci de transfer de 30 m³ și trei camioane de capacitate mare pentru transportul cerealelor.

Cele 403,64 de tone de grâu din soiul Glosa au fost recoltate de pe o suprafață de 65,68 de hectare, cu o medie de recoltare de 50,45 de tone pe oră, 6,15 tone/hectar, și un consum mediu de combustibil de 1,91 litri per tonă recoltată.

Un reprezentant Guiness World Records a certificat acest record mondial, despre care Florin Marin, Directorul Tehnic al AgroConcept (importatorul New Holland în România) spune că „dorința noastră a fost să dovedim performanțele unei combine ideale pentru fermele din România, ca și capacitate și caracteristici tehnice. Am vrut să facem asta în condiții locale, familiare fermierilor români, pe un sol românesc și cu o echipă AgroConcept”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cine sunt miniștrii viitorului guvern

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns...

ȘTIRI GdS