0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinTradiții și obiceiuri de Sfântul Alexandru

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Alexandru

Astăzi, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, prăznuit cu două zile înainte de începerea Anului Nou bisericesc care are loc pe data de 1 septembrie.
Acesta a fost Patriarhul Constantinopolului în timpul împăratului Constantin cel Mare (313 – 337). De asemenea, a participat ca diacon la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325. A luptat împotriva ereziei lui Arie și este unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii.
Totodată, credința ne învață că a fost un apărător neînfricat al credinței creștine asta pentru că în acea perioadă începuse să se răspândească o învățătură neconformă cu tradiția și credința Bisericii.

În plus, a fost ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizantinului și mai târziu a fost numit patriarh în locul acestuia. Sfântul Alexandru reprezintă o zi de mare sărbătoare, chiar dacă nu este trecută în calendar cu cruce roșie.

Conform doxologia.ro, Alexandru a trecut la cele veșnice la vârsta de 89 de ani, după ce a luptat neîncetat ca dreapta credință să nu fie întinată de erezii.

În această zi de sărbătoare creștinii ortodocși păstrează o serie de tradiții și obiceiuri. Una dintre acestea ne spune că nu este bine să ne vorbim aproapele de rău. În plus, Biserica ne îndeamnă că fim buni cu ceilalți.
De asemenea, preoții ne spun că fim milostivi cu cei năpăstuiți de soartă. Cei care poartă numele Sfântului Ierarh Alexandru sunt pomeniți și primesc mesaje de urări din partea celor apropiați și nu numai.

Totodată, în această zi, creștinii sunt îndemnați să spună rugăciunea Sfântului Alexandru, care este una puternică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS