Proprietara magazinelor de bijuterii Tiffany’s din Turcia a murit după ce a căzut de pe un vas de croazieră în timpul unei vacanțe în largul coastei Tahiti, scrie Mirror.co.uk.
Conform primelor informații Dilek Ertek, în vârstă de 71 de ani, a murit după ce a căzut de pe nava Norwegian Spirit, în Pacificul de Sud, în largul coastei Tahiti, pe 26 octombrie. Corpul ei nu a fost încă recuperat.
Etrek a fost distribuitorul Tiffany’s în Turcia timp de peste două decenii, iar fiul ei, Gokce Atuk, a declarat că mai multe bijuterii au dispărut din seiful din cabina mamei sale.
Femeia a căzut în mare în jurul orei 3 dimineața
Camere de supraveghere de pe navă arată că femeia a căzut în mare în jurul orei 3 dimineața, dar iubitul ei a raportat că a dispărut exact 20 de ore mai târziu, ceea ce a făcut ca familia ei să îndemne poliția să-l cerceteze pe iubitul ei elvețian.
Iubitul în vârstă de 74 de ani a fost ținut sub observație de către echipajul navei într-o cabină separată înainte de a acosta în Tahiti trei zile mai târziu.
Se pare că a fost audiat de poliția din Tahiti înainte de a fi eliberat din cauza lipsei de probe.