5.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn preot a găsit în cutia milei un cec de 40.000 de euro

Un preot a găsit în cutia milei un cec de 40.000 de euro

Don Arnaldo Mavero, preot paroh al Bisericii Sant’Agata din Ornago, provincia Monza-Brianza din Lombardia, a găsit în cutia milei o donație anonimă de 40.000 euro. El a declarat pentru Fanpage că acesta nu este altceva decât unul dintre numeroasele gesturi de afecțiune ale comunității față de parohie: „Fiecare contribuie cum poate”, scrie Rotalianul.

„Sacristanul s-a uitat în cutia cu donații, a găsit plicul și l-a deschis. Apoi m-a strigat și mi-a spus: ‘Uite, Don Arnaldo!’. Înăuntru era un cec de 40.000 de euro și o bucată de hârtie”.

Pe biletul fără nicio semnătură erau scrise câteva cuvinte: „Aceasta este oferta mea pentru restaurarea picturilor din biserică”.

„Fiecare contribuie cum poate”

Preotul a povestit că în cadrul bisericii sunt multe persoane care își dedică timp în mod voluntar activităților, de exemplu sunt cei care se ocupă cu curățenia în biserică, cei care predau catehism copiilor sau care se implică în donații tip Caritas.

„Fiecare contribuie cum poate”, reiterează el, „iar acest om a decis să o facă din banii lui”.

Preotul a mărturisit că este curios să afle cine a făcut această donație atât de generoasă, dar îi respectă decizia de a rămâne în anonimat.

Don Arnaldo Mavero este parohul Bisericii Sant’Agata din Ornago și șeful comunității pastorale Santa Maria Maddalena care include și parohiile Bellusco, Cavenago și Mezzago.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS