-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPasagerul unui vas de croazieră a căzut în ocean și fost găsit viu după 21 de ore

Pasagerul unui vas de croazieră a căzut în ocean și fost găsit viu după 21 de ore

Un pasager care a dispărut de pe o navă de croazieră din Golful Mexic a fost salvat după 21 de ore petrecute în mare, a declarat Garda de Coastă a SUA, conform News.ro.

Paza de Coastă americană a evocat joi un ”miracol de Thanksgiving”, în contextul în care americanii au sărbătorit Ziua Recunoştinţei

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani fusese miercuri seară într-un bar de pe nava Carnival Valor împreună cu sora sa, dar nu s-a întors după ce a plecat să folosească toaleta, către ora locală 23.00 (joi, 7.00, ora României).

Îngrijorată de faptul că nu mai primea veşti, sora sa i-a avertizat pe membrii echipajului a doua zi.

Bărbatul a fost de negăsit pe pachebot, iar personalul de bord a avertizat Paza de Coastă joi, către ora locală 14.30 (22.30, ora României).

O navă din Florida, un elicopter cu baza la New Orleans şi avioane din Florida şi Alabama s-au mobilizat într-o operaţiune complexă.

Căutat pe o arie de 300 de kilometri

Bărbatul dispăruse de mai multe ore atunci când au fost contactaţi salvatorii, iar zona de căutare se întindea pe o distanţă de peste 300 de kilometri.

După şase ore, membrii unui vapor au anunţat că au descoperit o ”persoană la apă”.

Elicopterul Pazei de Coastă a fost trimis rapid la faţa locului şi l-a transportat pe bărbat la un spital din New Orleans.

”El a fost capabil să-şi spună numele şi să confirme că era persoana care a căzut peste bord”, a declarat pentru CNN coordonatorul căutărilor, lt. Seth Gross.

Salvatorii subliniază că au auzit rareori despre cineva care să fi supravieţuit atât de mult în apă și consideră că pe bărbat l-a salvat voința sa de a trăi.

În 2018, o britanică în vârstă de 46 de ani a fost salvată la zece ore după ce a căzut în Marea Adriatică de pe vasul ei de croazieră.

Femeia i-ar fi spus unui salvator că a ajutat-o formă fizică bună datorată oreelor de yoga și că a cântat pentru a nu mai simți frigul peste noapte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS